337

Punct şi de la capăt în relaţia moldo-română


Foto: eduard bâzgu
  Ministrul de Externe român, Cristian Diaconescu (stânga), împreună cu omologul moldovean, Iurie Leancă


 
 
Noul ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, venit la Chişinău în prima sa vizită oficială, a făcut declaraţii despre „proxima“ şedinţă comună a celor două guverne.
 
Oficialul a mai reluat pomisiunile referitoare la proiectele energetice transfrontaliere, discutate de ani de zile la întrevederile bilaterale. Şeful diplomaţiei române a declarat că miniştrii din cele două executive s-ar putea întâlni la finalul lunii februarie ori la începutul lui martie. Promisiuni similare au făcut acum un an şi predecesorul său Teodor Baconschi, dar şi şeful Guvernului de la Bucureşti, Emil Boc. Despre această şedinţă se discută de cel puţin doi ani.
 
Atât Diaconescu, cât şi omologul său moldovean Iurie Leancă, au spus că la întrevedere urmează să se discute proiecte concrete de colaborare. „Suntem pe ultimă sută de metri, iar la şedinţa comună a guvernelor sper să punem punctele pe «i» şi după aceea să trecem la implimentarea infrastructurii energetice, construcţia de poduri etc. Avem foarte multe de făcut în acest sens", a spus ministrul moldovean Iurie Leancă.
 
Energia are prioritate
 
Potrivit lui Cristian Diaconescu, şedinţa va fi anticipată de o întâlnire pregătitoare, la care urmează să se discute chestiuni tehnice. „Primul proiect este de interconectare energetică. Dincolo de bunele intenţii şi exprimarea unor disponibilităţi politice, de-o parte şi de alta, trebuie să avem structura tehnică pentru a realiza acest sprijin în moment de dificultate. Şi noi, în România, avem nevoie de o sporire a achiziţiilor în ceea ce priveşte gazele, dar trebuie să avem infrastructura tehnică prin care să ne putem sprijini reciproc", a declarat ministrul român de Externe.
 
„Nu doar o relaţie specială"
 
Experţii moldoveni vorbesc cu reticenţă despre şedinţa comună promisă după mai multe vizite oficiale. „Am foarte mari dubii că această şedinţă va avea loc. Este o promisiune mai veche, dar care n-a avut o finalitate până acum. Guvernul României este preocupat de proteste şi de măsurile de austeritate. La Chişinău, PCRM ar manipula cu această şedinţă", explică Leonid Litra, expert IDIS Viitorul. 
 
„Ne-ar interesa ca «relaţia specială» dintre România şi Moldova să devină una pragmatică, procesele de interconectivitate energetică să se mişte mai repede, să aflăm cum s-au cheltuit cele 100 de milioane de euro oferite ajutor nerambursabil de România. 7 milioane s-au dat sinistraţilor, dar nu cunoaştem ce s-a întâmplat cu ceilalţi bani", mai spune Leonid Litra. 
 
Cristian Diaconescu a participat ieri la inaugurarea unei anexe la Consulatul României de la Chişinău, remarcând că acesta este cel mai mare oficiu consular român din lume.
0