397

Noii ideologi ai PCRM. Vezi despre cine e vorba!



Henry Toro, Mahatma Gandhy, Mohandas Gandhy, Martin Luther King, John Rolls etc. – sînt doar cîteva dintre numele personalităţilor marcante care, se pare, îi inspiră în ultima perioadă pe comuniştii din Republica Moldova.  
 
După cum relatează TRIBUNA, imediat după ce Partidul Comuniştilor a făcut un apel la nesupunere civică, unul dintre ziarele ce susţine această formaţiune a publicat un amplu material în care explică sensul acestei noţiuni, vine cu exemple din istorie şi face trimitere la diferite personalităţi care, pe parcursul anilor, au folosit acest termen.
 
Potrivit sursei citate, pentru prima dată sensul acestei idei a fost formulat de „oponentul american al robiei Henry Toro”, încă în anul 1849 în articolul „Despre obligaţiunea nesupunerii civice”. El menţiona practica de neachitare a impozitelor drept „o metodă de protest paşnic împotriva susţinerii robiei de către Guvern”.
 
Publicaţia scrie că de o practică similară s-a condus Mahatma Gandhy „în lupta contra colonialismului englez”, şi Martin Luther King – „în lupta împotriva segregării rasiale în SUA”.
 
Printre exemplele cele mau bune de nesupunere civică la începutul secolului XX, publicaţia menţionează: greva din Rusia şi demonstraţiile paşnice din 1905, mişcarea de la începutul anilor 20 din Anglia pentru egalitatea în drepturi a femeilor; lupta contra rasismului din Republica Sud-Africană etc.
 
tribuna
0