444

Autorităţile locale vor schimbări în domeniul educaţiei



R.Moldova are o legislaţie imperfectă, confuză şi contradictorie  în domeniul educaţiei şi necesită o reformare urgentă. La această concluzie au ajuns reprezentanţii Asociaţiei Aleşilor Locali ai Partidului Democrat.
 
În cadrul unei conferinţe de presă aceştia au menţionat cele mai serioase probleme cu care se confruntă Primăriile în activitatea lor.
 
Primarul oraşului Edineţ, Constantin Cojocaru a precizat că principala problemă este legislaţia imperfectă. „Pe de o parte legea stabileşte că instituţiile de învăţământ formează competenţa proprie a unităţilor administrativ-teritoriale, iar, pe de altă parte n-au dreptul să adopte careva decizii importante în domeniul învăţământului”, a explicat Cojocaru.
 
Precizăm că, primăriile nu pot înfiinţa, reorganiza sau lichida instituţii de învăţământ finanţate din  buget propriu; nu pot numi, sancţiona sau concedia directori şi profesori.
 
„Nici finanţarea instituţiilor de învăţământ nu este una reuşită”, a adaugat primarul oraşului Edineţ. Ministerul Finanţelor nu alocă destui bani pentru acoperirea cheltuielilor. „Uneori aceşti bani nu ajung nici pentru salarizare, nemaivorbind despre reparaţia şi întreţinerea instituţiilor respective, precum şi procurarea de materiale didactice”, a specificat Cojocaru.
 
Asociaţia Aleşilor Locali ai PDM a întocmit şi o listă cu propuneri, pe care o va prezenta deputaţilor din Guvern, pentru a fi soluţionate problemele enunţate.
 
APL a fost constituită pe 10 decembrie 2011 cu scopul de a crea o platformă de dezbateri a tuturor problemelor existente la nivelul autorităţilor locale. Asociaţia întruneşte circa 230 de primari, 223 de consilieri raionali şi municipali şi 2264 de consilieri orășenești şi săteşti.
 
point.md
0