433

Filat: Opțiunea PLDM - președinte ales prin vot direct


   

Deși s-au înțeles în privința organizării referendumului constituțional, membrii AIE au viziuni diferite în privința modificărilor necesare la art. 78 din Constituție, care se referă la alegerea președintelui.


Pe de o parte, PL și PD sunt pentru micșorarea pragului de la 61 de voturi - la 51 de voturi în Parlament, pe de altă parte, PLDM a optat de la bun început pentru alegerea președintelui prin vot direct.

„Opțiunea PLDM a fost mereu pentru președinte ales prin vot direct, dar această opțiune nu are sprijin”, a menționat Vlad Filat aseară, în cadrul unei emisiuni TV.


Liderul PLDM a mărturisit că decizia privind inițierea referendumului a fost grea pentru formațiunea sa.

„Am fost puși deseori în situații în care să luăm decizii grele. Această decizie a fost foarte grea pentru PLDM, dar am ajuns în situația concretă: pe de o parte, după decizia CC, începem procedura de la zero și doi ani au trecut în zadar; pe de altă parte, opțiunea PLDM nici nu are sprijin; și o altă variantă - alegeri anticipate”, a mai spus Filat.
 
jurnal

0