526

Lupu vrea o anchetă minuţioasă vizavi de incidentul de la vama Giurgiuleşti-Galaţi



Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu a dispus efectuarea unei investigaţii obiective şi minuţioase ale incidentului produs la trecerea forntierei Giurgiuleşti-Galaţi.
 
„Doar elucidarea obiectivă a celor întâmplate şi tragerea concluziilor adecvate poate contribui la evitarea unor proxime evenimente similare”, se spune într-un comunicat emis de serviciul de presă al preşedintelui.
 
Marian Lupu se arătă îngrijorat  pentru producerea incidentului şi solicită organelor abilitate din R.Moldova să formeze nişte legături mai strânse cu autorităţile vizate din România, pentru a evita, pe viitor, repetarea unor asemenea situaţii regretabile.
 
Amintim că, ieri dimineața, un cetățean al R. Moldova a fost rănit de un polițist de frontieră român pentru că a refuzat să oprească mașina la solicitarea acestuia. Ulterior s-a depistat că automobilul moldoveanului era căptuşit cu țigări pe care intenționa să le introducă prin contrabandă pe teritoriul României.
 
union
0