507

Astăzi se împlineşte un an de la învestirea Guvernului Filat 2



Actualul cabinet de miniştri a fost învestit acum un an şi este format din 21 de membri. 
Membrii guvernului au fost confirmaţi în funcţie prin votul celor 59 de deputaţi din Alianţa pentru Integrare Europeană. Învestirea Guvernului Filat 2 a avut loc în urma semnării Acordului de Constituire a AIE.
 
Conducerea actualului Guvern este asigurată de premierul Vlad Filat şi de patru viceprim-miniştri, dintre care doi fără portofoliu. Este vorba despre vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, şi de viceprim-ministrul pentru problemele sociale, Mihai Moldovanu.
 
Ceilalţi doi viceprim-miniştri sunt Iurie Leancă, ministrul de Externe, şi Valeriu Lazăr, ministru al Economiei. În total, Cabinetul Filat II este compus din 16 miniştri, cărora li se alătură şi cei doi membri din oficiu. Este vorba despre başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, şi preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca.
 
Miniştrii propuşi de PLDM sunt cel al Afacerilor Externe, Iurie Leancă, al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, al Afacerilor Interne, Alexei Roibu şi cel al Sănătăţii, Andrei Usatîi. Liberal-democraţilor le-au mai revenit Ministerul Agriculturii, condus de Vasile Bumacov, cel al Educaţiei, în fruntea căruia este Mihail Şleahtiţchi şi cel al Justiţiei condus iniţial de Alexandru Tănase, iar în prezent de Oleg Efrim.
 
Partidul Democrat şi-a adjudecat cinci ministere,  iar singurul nume nou pe lista acestui partid este cel al lui Pavel Filip, numit în funcţia de Ministru al Tehnologiei Informaţiei.
Celelalte posturi şi le-au păstrat Valeriu Lazăr, la Ministerul Economiei, Marcel Răducan, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Construcţiilor, Valentina Buliga, la Ministerul Muncii şi al Protecţiei Sociale, precum şi Boris Focşa, la Ministerul Culturii.
 
PL i-a reconfirmat în funcţii pe toţi foştii săi miniştri. [IN 4] Este vorba despre Gheorghe Şalaru, la Mediu, Vitalie Marinuţa, la Apărare, Anatol Şalaru, la Transporturi, şi Ion Cebanu, la Tineret şi Sport
 
point
0