583

CC a decis: Alegerile din 16 decembrie sunt neconstituționale

 Alegerile președintelui din 16 decembrie au fost neconstituționale. Decizia a fost luată astăzi de către judecătorii Curții Constituționale, ca urmare a sesizării depuse de deputatul neafiliat Mihai Godea, care a contestat rezultatul alegerilor prezidențiale de luna trecută.  

Astfel, alegerile prezidențiale repetate din 15 ianuarie nu vor avea loc.
 
Mihai Godea a salutat decizia CC. „Este o hotărâre istorică prin care s-a evitat un dezmăț în practica de materie electorală. Afișarea buletinelor de vot nu a fost voința liberă a deputatului. Ce urmează? Să vedem ce se va decide la ședința Consiliului AIE”, a declarat acesta. 
 
În ședința CC, acesta a declarat că deputații au fost presați de liderii fracțiunilor din care fac parte, pentru a afișa buletinele de vot în cadrul procedurii de votare din 16 decembrie. La rândul său, reprezentantul Parlamentului, Sergiu Chirică, a asigurat că niciun deputat nu a fost silit să arate cum a votat, iar secretul votului este un drept, și nu o obligație.
 
UNIMEDIA amintește că înainte de alegerile din 16 decembrie, președintele Parlamentului, Marian Lupu, a propus ca deputații care vor participa la scrutin să afișeze buletiul la ieșirea din cabinele de vot. Potrivit lui, astfel ar fi clar cine vrea soluționarea crizei politice și cine nu își dorește alegerea președintelui țării. Liberal-democrații s-au opus acestei idei, însă, în final, practic toți parlamentarii din AIE au afișat buletinele. Același lucru l-au făcut și foștii deputați PCRM, Igor Dodon, Veronica Abramciuc și Zinaida Greceanîi. Rezultatele turului I al alegerilor au fost validate, niciun candidat nu a întrunit 61 de voturi. Scrutinul repetat a fost stabilit pentru ziua de 15 ianuarie 2012.

Deputatul neafiliat, Mihai Godea, nu și-a arătat opțiunea de vot. Ulterior, acesta a depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care a cerut anularea rezultatelor alegerilor din 16 decembrie. În opinia lui, afișarea buletinelor a violat secretul votului, garantat de Constituție. 

Sursa: UNIMEDIA


0