555

Nantoi a vorbit cu Filat şi Ghimpu: Unul optimist, altul rezervat


 
Oazu Nantoi, care şi a anunţat ieri dorinţa de a candida la funcţia de preşedinte,  nu pierde timpul, reuşind deja să vorbească cu unii lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană referitor la susţinerea candidaturii sale. Este vorba de liberalul Mihai Ghimpu, cu care Nantoi a a avut o discuţie telefonică şi liderul PLDM, Vlad Filat cu care acesta s-a întâlnit.


"Cu Vlad Filat am discutat mult, într-o atomsoferă deschisă, cu scenarii, argumente. Am discutat şi despre situaţia din stânga Nistrului. Atitudinea lui a fost pozitivă. Am convenit să continuăm comunicarea, să vedem cum va decide AIE", a declarat ieri Nantoi, în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV .
 

Potrivit lui, liderul PL a fost mai reţinut. "Cu dl Ghimpu am vorbit ca între 2 camarazi. I-am spus să pregătească poziția partidului. El a avut o atitudine mai rezervată", a precizat Nantoi.

Cât priveşte Partidul Democrat, acesta a spus că l-a telefonat şi pe Dumitru Diacov, dar acesta nu i-a răspuns.
  
În opinia potenţialului candidat la funcţia de preşedinte, prin anunţul său el a  făcut o provocare. "I-am pus la zid pe aleşii noştri şi ei deja trebuie să scoată pe scenă discuţiile de după culise. A fost o provocare conştientă - sau dau un răspuns tranşant şi alegem preşedintele sau mergem spre anticipate", a conchis acesta.
 

UNIMEDIA precizează că ieri, fostul democrat a anunţat că intenţionează să candideze la funcţia de preşedinte, în calitate de candidat apartinic. În aceeaşi zi comuniştii l-au propus pentru această funcţie pe fostul guvernator al BNM, Leonid Talmaci.
 
 
unimedia

0