1855

40 de milioane pentru eficiență energetică


Uniunea Europeană a acordat Moldovei peste 40 de milioane de euro şi pentru proiecte de eficienţă energetică. 
 
Ca urmare, în 2012, fondurile pentru finanţarea proiectelor de acest gen vor creşte de şapte ori. Guvernul urmează să aprobe, în lunile următoare, regulamentul cu privire la repartizarea acestor bani.
 
În 2011, Agenţia pentru Eficienţă Energetică a acordat prioritate acţiunilor menite să micşoreze consumul de energie în instituţiile publice.
"Orice măsură organizatorică, orice măsură tehnică, făcută într-o instituţie, care duce nemijlocit la micşorarea consumului de energie, reprezintă un proiect de eficienţă energetică", a explicat Mihai Lupu, reprezentant al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.
 
Anul trecut, Agenţia pentru Eficienţă Energetică a finanţat 47 de proiecte în valoare de 25 de milioane de lei. Suma maximă pentru un proiect nu a depăşit trei milioane de lei. Asta în timp ce au fost depuse 215 cereri pentru proiecte în valoare de 180 de milioane de lei.
 
Pentru 2012, suma a fost majorată cu peste 150 de milioane de lei. Banii vor putea fi alocaţi după ce Guvernul va aproba regulamentul de repartizare a acestora.
 
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, în Republica Moldova, pentru producerea unor bunuri şi servicii în valoare de 1.000 de euro se consumă de trei ori mai multă energie decât media pentru Uniunea Europeană.
 
point.md
0