1193

Britanicii au cele mai lungi concedii legale, dar cele mai puţine zile de sărbătoare

 Cei mai privilegiaţi angajaţi din lume sunt cei din Marea Britanie şi Polonia. Potrivit unui clasament publicat în Ziarul Financiar, ei au cele mai generoase perioade de concediu, stabilite prin lege. Raportat la acest clasament, moldovenii se pot mândri cu cele mai lungi concedii plătite.
 
Potrivit unui studiu, realizat de gigantul în resurse umane Mercer, salariaţii din Marea Britanie au cea mai lungă perioadă de concediu, 28 de zile. Ei sunt urmaţi de cei din Polonia. La rândul lor, moldovenii au, conform prevederilor Codului Muncii, 24 de zile pe an, concediu plătit, la fel ca şi austriecii sau maltezii.
 
Cei mai discriminaţi, din acest punct de vedere, sunt salariaţii companiilor din SUA, Canada sau China. Angajaţii acestor ţări pot beneficia de perioade mai lungi de odihnă, doar după ce lucrează cinci, zece sau 20 de ani. Lucrurile se schimbă, însă, dacă la concediul prevăzut în Codul Muncii adăugăm sărbătorile, adică zilele de odihnă plătite. La acest capitol, moldovenii sunt printre primii în lume, cu 37 de zile libere.
 
Asta pentru că, pe lângă concediu, avem 13 sărbători pe an. Câte 15 zile de odihnă au slovacii şi ciprioţii. În Malta şi Spania se sărbătoresc oficial 14 zile, iar portughezii şi austriecii au 13, ca şi moldovenii. Urmează România, cu 11 zile de sărbătoare, iar cei care au cele mai lungi concedii, adică britanicii, sunt la coada clasamentului, cu 8 zile de sărbătoare pe an. Studiul Mercer a fost realizat pe un eşantion de peste 62 de state.
 
publika
0