Peste 300 de tineri profesori au primit indemnizaţii unice de 7 mii de lei

Peste 300 de tineri specialiști, care au fost angajaţi în şcolile din localităţile rurale în acest an, au beneficiat de prima tranşă a indemnizaţiei unice, în valoare de 7 mii lei pentru absolvenţii universităţilor şi 6 mii lei - a colegiilor. Banii au fost achitaţi de Ministerul Educaţiei, din bugetul de stat.
Astfel, până la 1 noiembrie curent, au fost angajaţi, în baza adeverinţelor de plasare în câmpul muncii, 381 de tineri specialişti. Din aceștia, 341 de tineri au fost angajați în localităţile rurale, iar 40 în localităţile urbane.
Potrivit Regulamentului Fondului pentru susţinerea cadrelor didactice tinere din mediul rural, mijloacele Fondului au fost utilizate pentru achitarea indemnizaţiei unice în mărime de 30 de mii de lei pentru tinerii specialişti, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior şi în mărime de 24 mii de lei pentru tinerii specialişti, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ mediu de specialitate, care au fost angajaţi conform repartizării în instituţii de învăţământ din mediul rural.
Indemnizaţia în mărime de 30 mii lei se achită după cum urmează:
-7 mii lei în termen de o lună de la data angajării în funcţie;
-10 mii lei la expirarea unui an de activitate în funcţie;
-13 mii lei la expirarea a 3 ani de activitate în funcţie.
Indemnizaţia în mărime de 24 mii lei se achită după cum urmează:
-6 mii lei în termen de o lună de la data angajării în funcţie;
-8 mii lei la expirarea unui an de activitate în funcţie;
-10 mii lei la expirarea a 3 ani de activitate în funcţie.
arena