497

Șelin, cu mâna pe inimă despre veniturile și afacerile sale

După ce prim-ministrul Vlad Filat l-a vizat în declarații indirect pe Victor Șelin precum că deține afaceri de milioane, dar achită impozite de zeci de mii de lei, președintele PSD vine cu o replică. Într-o scrisoare deschisă către premier, Șelin declară că nu ascunde societăţii afacerile proprii - reţeaua de cinematografe „Patria”, complexul „Casa Sărbătorii”, producţia de panificaţie, legume şi fructe, parcul de distracţii „Aventura Parc”, restaurantul „Bier Platz” şi pavilionul de flori.


Referindu-se la cele 600 milioane de lei despre care Filat a spus că au fost primite drept împrumut, în timp ce impozitele achitate în perioada anilor 2003 - 2010 constituie numai 20 mii lei, Șelin spune că "sunt date false menite să manipuleze opinia şi conştiinţa publică a cetăţenilor”.

„În ceea ce priveşte valoarea împrumutului de 600 milioane de lei, vă anunţ că la ziua de astăzi acest credit este de 189 milioane de lei, restul fiind cu regularitate şi succes rambursat obţinând dividende pentru bancă şi cetăţeni, care deţineau mijloace financiare pe conturile de depozit, statul primind zeci de milioane venit în bugetul ţării, fapt cu care mă mândresc, fiind capabil să creez în Moldova mii locuri de muncă şi am construit mai multe întreprinderi, fiind create condiţii pentru achiziţionarea serviciilor de calitate”, spune liderul PSD.

Șelin menționează că până la începerea activităţii de antreprenoriat, el nu a lucrat în serviciul public - „pentru a mă putea îmbogăţi prin luare de mită sau din vânzarea proprietăţilor de stat”, mai scrie acesta făcând referire la vremea când Filat a fost director al Departamentului Privatizării din Republica Moldova.

Potrivit lui, prin intermediul politicii bugetar - fiscale şi bugetului de stat pentru anul 2012, Guvernul impune creşterea presiunii fiscale asupra cetăţenilor şi întreprinderilor sub forma stabilirii impozitului de 4% din rulajul întreprinderilor mici şi o revenire la impozit pe profit de 12%, majorarea accizelor la combustibili, majorarea impozitului imobiliar, garaje şi terenuri.

„Cunosc, că de multe ori utilizaţi accesul la datele cu caracter personal ale cetăţenilor, precum şi datele privind activitatea antreprenorială pentru a-i presa şi constrînge. În decizia de a ieşi din afaceri pentru a mă dedica politicului, am anticipat că asemenea tehnici pot fi îndreptate împotriva mea, şi am acceptat loviturile cu demnitate şi cu argumente. Eu vă iert slăbiciunea şi nu voi face show-uri cu scopul de a-mi apăra cinstea şi onoarea, pentru că înţeleg, că într-o ceată de lupi, aşa cum este astăzi puterea executivă şi cea legislativă din Moldova, dvs. nu aţi învăţat să luptaţi prin alte metode cu oponenţii politici. Deşi, lecţia, care aţi primit-o cînd vi s-a luat proprietatea ar fi trebuit să vă schimbe părerea despre legătura dintre putere şi business”, conchide social-democratul.
 
Unimedia

0