676

Vine Crăciunul. Ce consumăm, cum sărbătorim şi pe ce cheltuim?

Fiind constant în căutarea unor posibilităţi de a cuceri mai mulţi clienţi, producătorii, distribuitorii şi vânzătorii produselor de larg consum sunt preocupaţi de identificarea tendinţelor comportamentale ale consumatorilor.
Acest fapt devine deosebit de important în ajunul sărbătorilor de iarnă, când consumul creşte simţitor, iar cunoaşterea bugetelor planificate şi a intenţiilor de procurare oferă posibilităţi valoroase companiilor implicate în fabricarea şi comercializarea produselor, în special a celor alimentare.  
 
 
Pentru facilitarea procesului de luare a deciziilor importante de către comercianţi, compania DATA Marketing, specializată în efectuarea cercetărilor de marketing, a efectuat un studiu al intenţiilor consumatorilor în preajma sărbătorilor de Crăciun. Câteva întrebări, de genul când preferă locuitorii Republicii Moldova să sărbătorească Crăciunul, care sunt locaţiile unde intenţionează să sărbătorească, care este bugetul planificat sau ce produse sunt planificate pentru masa de Crăciun, au constituit aspectele de bază asupra cărora a fost focusată cercetarea.
 
Când sărbătoresc moldovenii Crăciunul?
 
Sondajul realizat de DATA Marketing relevă faptul că 74,2% din locuitorii Republicii Moldova intenţionează să sărbătorească Crăciunul pe stil vechi, la 7 ianuarie, iar 10,4% - pe stil nou, la 25 decembrie. De remarcat că 14,3% din respondenţi intenţionează să sărbătorească Crăciunul în ambele cazuri.
 
Analiza datelor obţinute din punct de vedere al categoriilor variate ale populaţiei indică următoarele tendinţe:
 
  • Populaţia cu vârstă mai avansată, 60 de ani şi mai mult, preferă să sărbătorească Crăciunul pe stil vechi (80,0%);
  •  
  • Există o dependenţă între sărbătorirea Crăciunului şi nivelul de studii. Astfel, cu cât nivelul de studii este mai jos, mai evidentă este predilecţia de a sărbători pe 7 ianuarie (80,2% din cei cu studii gimnaziale şi mai puţin vor sărbători Crăciunul la această dată). De remarcat că în cazul respondenţilor cu studii superioare această rată constituie 67,9%;
  •  
  • Datele colectate ne permit să afirmăm că există o discrepanţă între mediul urban şi cel rural. Astfel, locuitorii marilor oraşe (Chişinău, Bălţi) vor sărbători Crăciunul pe stil vechi doar în proporţie de 61,9% şi intenţionează să sărbătorească atât pe 25 decembrie, cât şi pe 7 ianuarie în proporţie de 24,3%. Locuitorii din mediul rural manifestă un comportament mai tradiţionalist. Doar 5,6% vor sărbători pe stil nou, 10,6% - în ambele cazuri şi 83,4% - pe stil vechi.
  •  
 
Unde sărbătorim?
 
Datele sondajului ne oferă un tablou complex asupra locului unde va fi sărbătorit Crăciunul. La general, locuitorii Republicii Moldova percep Crăciunul ca fiind o sărbătoare de familie, ce urmează a fi sărbătorită corespunzător. Astfel, 92,1% vor sărbători acasă, în sânul familiei, iar 5,6% în ospeţie în Moldova şi un număr foarte scăzut - de 0,5% - în ospeţie peste hotare. Există câteva tendinţe ce merită a fi menţionate:
 
  • Populaţia din marile oraşe într-o proporţie mai mică va sărbători Crăciunul acasă. Această opţiune a fost menţionată în 83,4% din locuitorii oraşelor mari şi în 95,7% din locuitorii mediului rural.
  •  
  • Statutul socio-economic al familiei, la fel, determină într-o oarecare măsură deprinderile ce ţin de locul petrecerii Crăciunului. Astfel, cu cât statutul este mai înalt, cu atât tendinţa de a sărbători în afara familiei este mai accentuată.
  •  
  • La fel, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 ani manifestă o mobilitate mai mare, spre deosebire de persoanele mai în vârstă. Aceste observații explică de ce locuitorii orașelor mari mai des sărbătoresc de două ori, o dată (de regulă la 25 decembrie) în cadrul familiei proprii, iar la 7 ianuarie familiile (tinere în special) merg către satele de baștină, unde vor sărbători cu rudele apropiate, adică în familia de origine.
  •  
 
Cât ne costă?
 
La general, potrivit sondajului, locuitorii Republicii Moldova intenţionează să cheltuiască pentru masa de Crăciun în medie 1200 lei, fiind atestate diferenţe semnificative în funcţie de vârstă şi statut. Astfel:
 
  • Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani vor cheltui aproximativ 1500 lei, de peste două ori mai mult decât persoanele cu vârsta de peste 60 ani (734 lei);
  •  
  • La fel, tendinţa de creştere a sumei planificate pentru masa de Crăciun este evidentă în dependenţă de statutul socio-economic al familiei (1587 lei pentru cei cu statut înalt şi 720 lei pentru cei cu statut scăzut), mediul de reşedinţă (1562 lei pentru locuitorii marilor oraşe şi 1035 lei pentru locuitorii din mediul rural), precum şi în dependenţă de nivelul de studii, fapt explicabil de nivelul de venit. Astfel, cei cu studii gimnaziale şi mai mici vor cheltui în medie 728 lei, spre deosebire de cei cu studii superioare ce intenţionează să cheltuiască pentru masa de Crăciun în jur de 1546 lei.
  •  
 
Tabel 1: Ce sumă preconizați să cheltuiți pentru a sărbători Crăciunul? Valori medii (MDL)
 

 
 
 
Comparabil cu sărbătorirea Crăciunului în anul 2010, anul curent peste 40% din locuitorii Moldovei consideră că vor cheltui mai mult, iar alţi aproximativ 38% cred că aceste cheltuieli vor rămâne la nivelul anului trecut.
 
 
Ce produse sunt consumate de Crăciun?
 
Cercetarea realizată de DATA Marketing a identificat şi tipurile de produse, procurarea cărora este planificată pentru masa de Crăciun. Graficul alăturat prezintă proporţia cheltuielilor pentru produsele alimentare ce urmează a fi consumate. Astfel, aproximativ 30% din cheltuieli sunt alocate pentru produsele din carne, urmate la o mare distanţă de dulciuri – 15%, peşte şi produse de  mare – 13%.
 
 
Legumele proaspete vor constitui aproximativ 8% din cheltuielile de Crăciun, iar fructelor proaspete şi celor uscate le revin 7% din cheltuielile planificate.
 
 
Grafic 1: Structura cheltuielilor pentru produse alimentare
 
0