Transnistreanul care „a românizat moldovenii“

 
După 23 august 1944 serviciile secrete ale URSS, instalate prin forţă în România, decideau de unele singure cine şi când trebuia arestat. „Victima", în caz că era din Basarabia, fără mari eforturi, era transportată în RSSM. Iar după o scurtă escală la Chişinău pentru „judecare", ajungea în gulag. Astfel s-a procedat cu Alexandru Smochină, fiul lui Nichita Smochină, membru de onoare al Academiei Române (1942).
 
Alexandru Smochină s-a născut la 28 iunie 1915, în satul Mahala, plasa Dubăsari, regiunea Herson, în familia lui Nichita şi Agafia Smochină. În 1918, părinţii săi, salvându-se de bolşevici, după mai multe peripeţii pe frontul rus şi în Ucraina, trec Nistrul şi Prutul şi se stabilesc la Iaşi. Trei ani mai târziu, un curier special venit de la Iaşi îi ajută pe Alexandru şi sora sa, Claudia, rămaşi în grija bunicii Angelina, să treacă Nistrul şi să-şi vadă părinţii.
 
Ajuns în România, Alexandru termină, în 1927, şcoala primară la Iaşi, iar în 1934 - gimnaziul. Se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, pe care, după o pauză de doi ani în care face serviciul militar (1937-1938), o termină în 1940. Între timp, învaţă la şcoala specială de ofiţer.
 
Ordinul mareşalului Antonescu din 22 iunie 1941: „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!" îl prinde la Bucureşti. În acea zi i-a fost conferit gradul de subofiţer. Odată cu organizarea Guvernământului Transnistriei, Alexandru Smochină, în luna august 1941, este numit subprefect al judeţului Berezovo, regiunea Odesa, iar din noiembrie 1941 - până în martie 1944, activează în calitate de subprefect al judeţului Tiraspol.
 
La finele lui 1942, la Tiraspol, fondează „Cercul moldovenesc", organizaţie ce avea misiunea să le explice moldovenilor transnistreni istoria românilor, semnificaţia evenimentelor din 1812 - anexarea Basarabiei de către Rusia ţaristă - şi a celor din 1918 - unirea Basarabiei cu România etc. Din 1942 a fost directorul filialei Institutului moldovenesc de cercetări ştiinţifice din Tiraspol.
 
Vorbea fluent germana, franceza şi rusa. A fost căsătorit cu basarabeanca Iulia, iar în 1942 li s-a născut fiica Elvira-Veronica. După 1946, până la arestare, a fost avocat în Bucureşti.
 
ACUZAT DE SPIONAJ ŞI DE FALSIFICAREA ISTORIEI
 
Alexandru Smochină a ajuns în vizorul NKVD încă în vara anului 1948, când au fost anchetaţi primii martori, locuitori ai RSSM. În urma acumulării unor probe, la 6 decembrie 1948 se decide arestarea lui Smochină, dar este reţinut la 20 decembrie 1948. Tot în acea zi, printr-un proces-verbal de primire-predare, este transportat peste Prut, la Chişinău.
 
Învinuirile ce îi sunt aduse lui Alexandru Smochină erau standard: este intenţionat duşmănos faţă de URSS; a colaborat cu autorităţile române; a executat ordinele guvernatorului Transnistriei; a ajutat Armata Română în lupta împotriva Uniunii Sovietice; a avut o activitate subversivă faţă de URSS; a desfăşurat spionaj împotriva URSS şi a românizat poporul moldovenesc.
 
De asemenea, i s-a incriminat că în cadrul Institutului de cercetări ştiinţifice a falsificat istoria, demonstrând că atât moldovenii, cât şi transnistrenii sunt români; că a ţinut lecţii antisovietice şi a publicat mai multe articole şi studii prin care dovedea caracterul imperialist al ruşilor etc.
 
Pentru a fi mai convingători, „specialiştii sovietici" au calculat imediat - pe două pagini - că „pagubele aduse judeţului Tiraspol în timpul activităţii lui Alexandru Smochină în calitate de subprefect se ridică la 964 de milioane 418.000 de ruble".
 
„DIN COPILĂRIE MĂ CONSIDER ROMÂN"
 
Pentru a-şi fundamenta acuzaţiile, NKVD a interogat alţi câţiva colaboratori ai prefecturii Tiraspol capturaţi. Au găsit-o până şi pe bunică-sa, Elena Ciobanu, în vârstă de 79 de ani, care a confirmat că Nichita Smochina este căsătorit cu fiica ei Agafia, iar Alexandru îi este nepot. Luată la întrebări, bătrâna le-a povestit securiştilor că i-a văzut pe toţi la finele anului 1941, când aceştia au venit pentru câteva ore în sat. Femeia a precizat că au avut discuţii pe teme de familie, ultimii s-au închinat de sănătate şi au plecat.
 
Sovieticii nicidecum nu se puteau linişti că transnistreanul Alexandru Smochină se consideră român şi i-au întins mai multe curse. În acest context, semnificative sunt declaraţiile lui Alexandru Smochină la interogatoriul din 18 februarie 1949. Iată dialogul anchetatorilor cu Smochină:
 
„- De ce naţionalitate sunteţi?
- Sunt român.
- Unde v-aţi născut?
- M-am născut în anul 1915, în satul Mahala, plasa Dubăsari, din partea stângă a Nistrului. Tatăl meu, Nichita Smochină, până în anul 1915, a fost funcţionar la Judecătoria Dubăsari.
- De ce naţionalitate sunt părinţii Dvs.?
- Părinţii mei sunt moldoveni.
- De ce atunci vă consideraţi român?
- După naţionalitate, sunt moldovean, dar din copilărie mă consider român."
 
Ancheta durează două luni, timp în care Alexandru Smochină este interogat de 15 ori. La 21 februarie 1949, dosarul este finalizat, iar generalul Iosif Mordoveţ, ministru NKVD al RSSM, aprobă rechizitoriul. Lui Alexandru Smochină îi sunt incriminate prevederile art. 54/4, „Ajutor acordat burjuaziei reacţionare internaţionale" şi art. 54/10, p. 2 „Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară" a Codului Penal al RSS Ucrainene. „Imparţialitatea" justiţiei sovietice se observă clar şi în acest caz.
 
Astfel, anchetatorul propune ca Alexandru Smochină să fie judecat de Consfătuirea Specială a URSS şi să-i fie aplicată o pedeapsă de 25 de ani de gulag. Procurorul RSSM, luând cunoştinţă de rechizitoriu, notează pe prima foaie: „De acord, să fie condamnat la 25 de ani de munci de corecţie".
 
PROBLEMELE CU AUTORITĂŢILE DE LA BUCUREŞTI
 
Fără a fi judecat, tot pe 21 februarie 1949, anchetatorul emite o încheiere prin care Alexandru Smochină este trimis în gulag. Ajunge în regiunea Amur din Extremul Orient.
 
Decizia formală de „judecare" luată de Consfătuirea Specială a URSS, la 16 aprilie 1949, îl ajunge din urmă. Sentinţa a fost cea solicitată de anchetator şi aprobată de procuror - 25 de ani de gulag.
 
Dezgheţul hruşciovist s-a răsfrânt şi asupra lui Alexandru Smochină. A fost eliberat din gulag la 9 aprilie 1956, în baza unui decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 1955. A fost transportat în România în calitate de fost prizonier de război, fără niciun document. Dar problemele nu i se termină aici. Autorităţile comuniste române nu-i recunoşteau nici calitatea de prizonier, nici cea de persoană supusă represiunilor politice.
 
Potrivit dosarului păstrat la SIS, actele ridicate la arestare: paşaportul românesc, carnetul de avocat, poliţa de asigurare, cinci carnete de notiţe şi manuscrise au fost arse la 16 februarie 1949. Anchetatorul a motivat că acestea nu prezintă interes pentru anchetă. Fără acte nu se putea angaja la serviciu conform specialităţii.
 
Lucrează muncitor, iar la sfârşitul lui 1963, îi adresează o plângere procurorului general al URSS, solicitându-i documente justificative şi reabilitarea. Cererea însă i-a fost respinsă. Dosarul de la SIS nu conţine alte informaţii despre soarta lui Alexandru Smochină. Procuratura Republicii Moldova îl reabilitează abia la 8 mai 1996.
 
Proces-verbal de extrădare
 
„Astăzi, 20 decembrie 1948. Noi, Lt. de Securitate Istoc Gh. de o parte şi Vladimirovici L. ca reprezentant al Comandamentului Militar Sovietic, de altă parte, astăzi, data de mai sus, primul a predat, iar al doilea a primit pe numitul SMOCHINĂ Alexandr, arestat de către organele Securităţii.
 
Pentru activitatea ce a dus-o contra Armatei Sovietice este socotit criminal de război.
 
Am predat: Lt. de Securitate Istoc
Am primit: Vladimirovici L.Ş."