576

Voronin vrea cu Lupu: Am putea forma o majoritate parlamentară


  Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, susţine că este gata să coalizeze cu cei care vor fi mai aproape de comunişti. Deşi recunoaşte cădemocraţii nu îi sunt pe plac, Voronin spune că pentru salvarea ţării este deacord să facă alianţă cu PD.


"Dacă vor fi îndeplinite cerinţele noastre, noi vom vota preşedintele si vom forma o coaliţie cu cei care ne vor fi mai aproape, chiar şi cu acelaşi Partidul Democrat am putea forma o majoritate parlamentară", a spus Voronin.


Liderul PCRM nu vede în Parlament un alt partid cu care ar putea să coalizeze. "Cine este mai de stânga acolo, mai de stânga ca ei nu e nimeni. Ne uităm obiectiv la lucruri. Nici noi nu putem spune că suntem comunişti sterili. Dacă afară ninge, noi nu putem spune că e august şi hadeţi la mare. Dacă este posibilitatea de a scoate ţara din criză... vom face", a menţionat Vladimir Voronin.


Amintim că anterior, preşedintele comuniştilor declara că doar alegerile anticipate ar putea readuce stabilitatea politică, economică şi socială în Molodva.
 
publika
0