567

Lupu, „ghiontit” în Parlament să-și ceară scuze






Mai mulți deputați, atât din AIE cât și din PCRM, au cerut astăzi președintelui Parlamentului, Marian Lupu, să-și ceară scuze. 


Deputații PLDM, Ion Butmalai și Alexandru Cimbriciuc, s-au supărat pe declarațiile lui Lupu, care a lăsat să înțeleagă că se îndoiește de votul acestora la alegerile prezidențiale.


„Personal m-am ținut de cuvânt și am respectat întocmai regula de votare a acelei zile”, a declarat Cimbriciuc. 

„Deși am avut argumente de a nu vota candidatura dvstră, m-am conformat deciziei conducerii partidului și AIE. Dacă nu vă cereți scuze, îmi rezerv dreptul ca decizia pe viitor să-mi aparțină mie și nu mă voi conforma deciziilor luate la partid ”, a spus și Butmalai.


Și comuniștii au pretins scuze de la Marian Lupu. „Ați declarat că ați așteptat voturile din partea PCRM, nici nu ați încerat să vă întâlniți cu noi, mai ales că în acea zi ați semnat un acord care interzice orice înțelegere cu noi. E lipsă de respect față de cea mai mare fracțiune din Parlament”, a menționat comunistul Eduard Mușuc.


Marian Lupu, care a anunțat anterior că va candida încă o dată la șefia statului, a menționat că este gata să se întâlnească cu opoziția începând cu ziua de miercuri. Totodată, Lupu a menționat că în această săptămână va convoca ședința AIE în format extins. „Avem ce discuta cu colegii din AIE. Avem ce ne spune unui altuia”, a spus Lupu.


El a declarat aseară în cadrul unei emisiuni TV că unele componente din AIE își doresc alegeri anticipate și că, în cazul votului nevalabil, cineva ar fi utilizat un pix cu cerneală care dispare ulterior. 
 
 
jurnal

0