565

Moldovenii nu cred că va fi ales preşedintele



VOX POPULI // „Să aleagă pe cine o fi, să termine cu certurile, sunt mai ceva ca mahalagioaicele de la noi!”


Azi, se alege preşedintele RM. Întrebaţi de JURNAL, moldovenii se arată rezervaţi în privinţa unui succes.


„Da' ce, iar trebuie să ne ducem la alegeri?”, se miră Eleonora şi Aglaia, două bătrânele din Nisporeni, atunci când le întreb dacă se va reuşi alegerea şefului statului. „Trebuie să fie un om cu frică de Dumnezeu, care să întoarcă oamenii la credinţă”, îşi dă cu părerea mătuşa Aglaia. La o intersecţie de străzi, doi bărbaţi discută aprins. „Nu ştiu nimic. Ei acolo fac bani, da' oamenii de la ţară n-au ce mânca! Nu ma interesează pentru că nu-mi pune nimeni în buzunar... nici Lupu, nici Filat şi cine mai este acolo”, spune bărbatul, se întoarce şi pleacă, refuzând să se prezinte.


„Nu pierdem speranţa, dar vrem şi noi în sfârşit să fim mândri că, după doi ani, avem preşedinte. E foarte prezentabil, doar că lupul păru-şi schimbă, dar năravul – ba”, ne comunică Ana Plăcintă, pensionară din Slobozia Mare, Cahul.


„Ştim că vor să aleagă preşedintele. Am fost anunţaţi. Dar nu cred că va fi ales”, glumeşte Ivan, şofer din s. Căzăneşti, r. Teleneşti, fostul judeţ Orhei. Întrebat dacă ar fi de acord ca John Onoje să fie ales şef al statului, acesta cade pe gânduri. „Dacă nu mai sunt moldoveni de-ai noştri, lasă să fie şi negru. Nu mă interesează ce fac cei de la putere. Gata. Mai mult nu vă spun”, râde bărbatul şi intră pe poartă.


Peste 40 mil. lei pentru eventualele alegerile anticipate


Solicitată de JURNAL Comisia Electorală Centrală (CEC) ne-a comunicat că pentru anul 2012 nu au fost alocaţi bani pentru eventualele alegerile anticipate. „Indiferent că sunt alegeri anticipate sau ordinare, CEC are un buget prevăzut pentru cheltuieli interne şi nu sunt prevăzute fonduri pentru eventualul scrutin”, a declarat pentru JURNAL Andrei Volintir, secretar CEC. Acesta a menţionat că pentru alegerile parlamentare anticipate din 2010 au fost cheltuite circa 40 milioane de lei. „Însă în cazul unor eventuale alegeri s-ar putea ca această cifră să crească. De exemplu, tipografiile ţin cont de rata inflaţiei şi ajustează preţurile”, spune Volintir.
 
jurnal
0