Mareşalul Antonescu despre Germania din 2011
O nouă ordine e pe cale de a se instala în Europa: ordinea disciplinei financiare riguroase.
Printre alte condiţii de Armistiţiu impuse de ruşi României prin documentul din 12 aprilie 1944 se număra şi întoarcerea armelor împotriva trupelor germane. Asta însemna ca România să atace pe şest, fără o notificare prealabilă, aliatul de trei ani de război. Spre deosebire de alţi politicieni ai vremii (Iuliu Maniu, Carol al II-lea, Regele Mihai), gata să accepte condiţiile înrobitoare fără să clipească, doar de dragul ajungerii sau supravieţuirii la Putere, mareşalul Antonescu le-a respins, încercând, chiar şi când Armata Roşie bătea la porţile Moldovei, să le negocieze punct cu punct în interesul nostru naţional. Într-o şedinţă de Consiliu de Miniştri din iulie 1944, mareşalul îşi justifica astfel refuzul de a lovi pe la spate Wehrmachtul: „Armata germană poate fi bătută, dar poporul german nu va putea fi distrus. Noi trebuie să menajăm poporul german, pentru că vom avea totdeauna legături cu el şi nevoie de el. Nicio ordine nu poate fi stabilită în Europa de mâine fără ca acest popor să nu joace rolul principal... Pentru că acesta nu este ultimul război... Primul război, cel din 1914-1918, a deschis criza orânduirii sociale, acest al doilea război o adânceşte. Va mai fi unul, care va permite societăţii moderne să se aşeze pe adevăratele ei baze. Atunci, România va trebui să stea cu fruntea curată în faţa poporului german..."
Mareşalul a fost acuzat că a jucat soarta naţiunii române prin încăpăţânarea de a merge până la capăt alături de Hitler. O acuzaţie pusă la loc de frunte în sentinţa de condamnare la moarte a Tribunalului aşa-zis al Poporului din mai 1946. O acuzaţie susţinută decenii întregi de propaganda comunistă, reluată, chiar dacă mai subtil, de propaganda neobolşevică de după decembrie 1989. Chiar şi admiratorii mareşalului au acceptat-o într-un fel, invocând onoarea de militar a lui Ion Antonescu. Declaraţia din iulie 1944 se adaugă altor documente pentru a reliefa un adevăr indiscutabil: mareşalul Antonescu n-a ezitat o clipă, în teribilul an 1944, să iasă din alianţa cu Germania. N-a vrut să accepte, înainte de toate, pierderea Basarabiei şi Bucovinei de Nord prin simpla semnare a Armistiţiului. N-a vrut s-o facă însă, aşa cum îi cereau ruşii, sprijiniţi orbeşte de englezi şi americani, printr-un gest de perfidie nu faţă de Hitler, ci faţă de Germania. Asemenea mareşalului finlandez Gustav Mannerheim, el a propus ruşilor (şi a obţinut) să fie dat nemţilor un ultimatum pentru a pleca din România în 15 zile. Dacă armata germană refuza, atunci armata română aveam mâinile libere să întoarcă armele. Nu de asta m-am oprit asupra acestei declaraţii tulburătoare. Am făcut-o, pentru că evenimentele cruciale din ultimul timp confirmă profeţia mareşalului Antonescu în privinţa nemţilor: „Nicio ordine nu poate fi stabilită în Europa de mâine fără ca acest popor să nu joace rolul principal".
Prin deciziile Consiliului U.E. din 9 decembrie 2011, o nouă ordine e pe cale de a se instala în Europa: ordinea disciplinei financiare riguroase. Cuvântul hotărâtor în impunerea acestei ordini l-a avut Germania. Alte două mari puteri europene au fost împinse într-un plan secund. Franţa s-a transformat într-un simplu purtător de cuvânt al Germaniei, iar Anglia a fost scoasă din jocurile continentale prin neghiobia unui premier cârlan într-ale politicii. Învinsă în Primul Război Mondial, Germania părea că nu-şi va mai reveni niciodată, pusă la pământ de învingători. Şi-a revenit. După cel de-al Doilea Război Mondial, SUA, Anglia şi Rusia au spart Germania în bucăţi, pentru ca să nu mai fie niciodată o mare putere. Recâştigându-şi în 1990 unitatea, Germania şi-a revenit în chip spectaculos. Ea e azi marea putere economică şi politică a Europei, cea care dictează ordinea nemţească pe continent, transpunând în realitate primul vers din imnul naţional, „Deutschland über alles". Mareşalul Ion Antonescu vorbea de un al treilea război pe care Germania îl va câştiga. Acest război profeţit de mareşal a avut loc. Nu în plan militar, ci în plan economic.
P.S. Culmea culmilor! După aproape şapte decenii, România e din nou aliata Germaniei!
Printre alte condiţii de Armistiţiu impuse de ruşi României prin documentul din 12 aprilie 1944 se număra şi întoarcerea armelor împotriva trupelor germane. Asta însemna ca România să atace pe şest, fără o notificare prealabilă, aliatul de trei ani de război. Spre deosebire de alţi politicieni ai vremii (Iuliu Maniu, Carol al II-lea, Regele Mihai), gata să accepte condiţiile înrobitoare fără să clipească, doar de dragul ajungerii sau supravieţuirii la Putere, mareşalul Antonescu le-a respins, încercând, chiar şi când Armata Roşie bătea la porţile Moldovei, să le negocieze punct cu punct în interesul nostru naţional. Într-o şedinţă de Consiliu de Miniştri din iulie 1944, mareşalul îşi justifica astfel refuzul de a lovi pe la spate Wehrmachtul: „Armata germană poate fi bătută, dar poporul german nu va putea fi distrus. Noi trebuie să menajăm poporul german, pentru că vom avea totdeauna legături cu el şi nevoie de el. Nicio ordine nu poate fi stabilită în Europa de mâine fără ca acest popor să nu joace rolul principal... Pentru că acesta nu este ultimul război... Primul război, cel din 1914-1918, a deschis criza orânduirii sociale, acest al doilea război o adânceşte. Va mai fi unul, care va permite societăţii moderne să se aşeze pe adevăratele ei baze. Atunci, România va trebui să stea cu fruntea curată în faţa poporului german..."
Mareşalul a fost acuzat că a jucat soarta naţiunii române prin încăpăţânarea de a merge până la capăt alături de Hitler. O acuzaţie pusă la loc de frunte în sentinţa de condamnare la moarte a Tribunalului aşa-zis al Poporului din mai 1946. O acuzaţie susţinută decenii întregi de propaganda comunistă, reluată, chiar dacă mai subtil, de propaganda neobolşevică de după decembrie 1989. Chiar şi admiratorii mareşalului au acceptat-o într-un fel, invocând onoarea de militar a lui Ion Antonescu. Declaraţia din iulie 1944 se adaugă altor documente pentru a reliefa un adevăr indiscutabil: mareşalul Antonescu n-a ezitat o clipă, în teribilul an 1944, să iasă din alianţa cu Germania. N-a vrut să accepte, înainte de toate, pierderea Basarabiei şi Bucovinei de Nord prin simpla semnare a Armistiţiului. N-a vrut s-o facă însă, aşa cum îi cereau ruşii, sprijiniţi orbeşte de englezi şi americani, printr-un gest de perfidie nu faţă de Hitler, ci faţă de Germania. Asemenea mareşalului finlandez Gustav Mannerheim, el a propus ruşilor (şi a obţinut) să fie dat nemţilor un ultimatum pentru a pleca din România în 15 zile. Dacă armata germană refuza, atunci armata română aveam mâinile libere să întoarcă armele. Nu de asta m-am oprit asupra acestei declaraţii tulburătoare. Am făcut-o, pentru că evenimentele cruciale din ultimul timp confirmă profeţia mareşalului Antonescu în privinţa nemţilor: „Nicio ordine nu poate fi stabilită în Europa de mâine fără ca acest popor să nu joace rolul principal".
Prin deciziile Consiliului U.E. din 9 decembrie 2011, o nouă ordine e pe cale de a se instala în Europa: ordinea disciplinei financiare riguroase. Cuvântul hotărâtor în impunerea acestei ordini l-a avut Germania. Alte două mari puteri europene au fost împinse într-un plan secund. Franţa s-a transformat într-un simplu purtător de cuvânt al Germaniei, iar Anglia a fost scoasă din jocurile continentale prin neghiobia unui premier cârlan într-ale politicii. Învinsă în Primul Război Mondial, Germania părea că nu-şi va mai reveni niciodată, pusă la pământ de învingători. Şi-a revenit. După cel de-al Doilea Război Mondial, SUA, Anglia şi Rusia au spart Germania în bucăţi, pentru ca să nu mai fie niciodată o mare putere. Recâştigându-şi în 1990 unitatea, Germania şi-a revenit în chip spectaculos. Ea e azi marea putere economică şi politică a Europei, cea care dictează ordinea nemţească pe continent, transpunând în realitate primul vers din imnul naţional, „Deutschland über alles". Mareşalul Ion Antonescu vorbea de un al treilea război pe care Germania îl va câştiga. Acest război profeţit de mareşal a avut loc. Nu în plan militar, ci în plan economic.
P.S. Culmea culmilor! După aproape şapte decenii, România e din nou aliata Germaniei!