905

Un fotbalist român a trecut pe lângă moarte la un meci în Italia

Momente de groază la un meci din liga a cincia a Campionatului Italiei la fotbal dintre FC Boville şi Progetto Sant'Elia.

Fotbalistul român Adrian Atomei, care evoluează pentru Sant'Elia, a fost salvat de la moarte de intervenţia unui coechipier, după o accidentare teribilă, scrie presa română!

În vârstă de 19 ani, Adrian s-a ciocnit de un adversar şi a căzut secerat la pământ. Şi-a înghiţit limba şi a fost la un pas de moarte, dar norocul său a fost că un coechipier i-a acordat rapid primul ajutor.

"Intervenţia lui Mattia Cordeddu a fost decisivă. A observat că limba îi era întoarsă şi îl sufoca. I-a salvat viaţa", a povestit după meci Roberto Ibba, directorul sportiv al celor de la Sant'Elia.

A contat şi gestul arbitrului Luca Capasso (Firenze) care a întrerupt rapid meciul. Primele îngrijiri medicale i-au fost acordate lui Atomei chiar de către primarul din Boville, de profesie medic, prezent la meci.

O ambulanţă l-a transportat pe fotbalist la un spital din Frosinone, pentru inverstigaţii medicale. Accidentul s-a produs în minutul 25, la scorul de 0-0, partida fiind ulterior suspendată. Din fericire, Adrian Atomei s-a ales doar cu o deviaţie de sept, fiind deja externat.
 
jurnal
0