941

Copilul intrat în comă după vizita la stomatolog dă semne de viață

Băiețelul de 8 ani, care a intrat în comă după o vizită la stomatolog, a început să dea semne de viață. După opt zile de comă, copilul a început să respire singur şi a fost deconectat de la aparate.

Totuși medicii nu sunt foarte optimiști. Deși așteaptă o minune, doctorii nu sunt siguri că vor reuşi să pună băiatul pe picioare.

Și mama copilului, care de o săptămână practic locuiește la spital, spune că speră doar la ajutorul lui Dumnezeu. „Încă e în comă băiatul, dar câte puțin își vine în fire. Mă cunoaște, reacționează la vocea mea, ceea ce e o foarte mare bucurie pentru mine”, a mărturisit mama băiatului, Virginia Căldărari, pentru Jurnal TV.

Deși copilul se află în comă de mai bine de o săptămână, medicii așa și nu au înţeles ce a provocat coma băiatului.

„Asemenea complicație cum a suferit baiețelul respectiv este destul de spectaculoasă și rapidă. Situația pacientului este încă gravă. Se întreprind toate măsurile pentru a salva viața acestui copil. Se întâmplă ca un pacient să aibă o reacție hiper sau super reactivă și nu neapărat din greșeala medicului. În cazul respectiv a fost o reacție alergică la introducerea sau administrarea unui medicament. Comisia Ministerului Sănătății va studia acest caz și în următoarele zile vom da un răspuns mai consistent și mai bine argumentat”, a declarat ministrul Sănătății, Andrei Usatâi.
 
jurnal.md

0