Fumatul poate duce la pierderea sfârcurilor
Unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi plasticieni din SUA, dr. Anthony Youn, lansează o teorie absolut halucinantă: fumatul poate duce la pierderea sfârcurilor, scrie gandul.info. Doctorul din Michigan precizează, însă, că acest lucru se aplică doar femeilor care fac o operaţie de ridicare a sânilor.
Conform lui Youn, nicotina şi monoxidul de carbon inhalate în timpul fumatului pot întrerupe fluxul sangvin către diverse părţi ale corpului, oprind astfel procesul de recuperare în urma operaţiei la sâni.
Chirurgul a precizat că a tratat o pacientă ale cărei sfârcuri se învineţiseră, după ce venele din sâni nu mai funcţionau cum trebuie, din cauza fumatului. Youn a spus că, dacă nu ar fi intervenit el, sfârcurile pacientei s-ar fi înnegrit şi ar fi căzut.
Tratamentul la care Youn şi-a supus pacienta nu a fost unul prea plăcut: timp de mai multe zile, a aplicat lipitori pe sânii acesteia, iar animalele au supt sângele "vechi", culoarea sfârcurilor revenind la normal.
"Dacă vrei să-ţi ridici, să-ţi măreşti sau să-ţi reduci sânii şi fumezi, sfârcurile pot să se înnegrească şi să cadă. Dacă vrei să-ţi faci o liposucţie şi fumezi, te-ai putea alege cu o infecţie care se vindecă în minimum trei luni. Dacă vrei un lifting facial şi fumezi, s-ar putea ca pielea de pe faţă să se înnegrească", a explicat doctorul.
Conform Serviciului Naţional de Sănătate din Marea Britanie, este mai probabil ca intervenţiile chirurgicale descrise mai sus să reuşească în cazul persoanelor nefumătoare.
publika