426

Rusia pune bazele UERSS

Jurnalul lui Putin vs Jurnalul lui Nazarbayev   


 
Jurnalul lui Putin
 
20 noiembrie – Nu-mi vine să cred cît de slugarnici sînt ăştia din Belarus şi Kazahstan. Tot ce le-am spus e că ultima oară cînd am fost în Siberia să vînez tigri cu mîinile goale, am pus ochii pe o eurasiatică mişto şi ei hop, hai să facem o Uniune Economică şi Monetară Eurasiatică. Noroc cu nominalizarea asta venită din senin la preşedinţia URS…, pardon, Rusiei, altfel chiar m-aş fi enervat.
 
24 noiembrie – Din ce mă gîndesc mai mult, din aia cred că pînă la urmă poate nu e o idee atît de rea o Uniune a viitoarelor state sovietice, pe modelul Uniunii Europene. Dacă mai adoptăm şi rubla ca monedă unică, o să fim exact ca Uniunea Europeana peste doi ani.
 
28 noiembrie – E ridicol ce rezerve de gaz o să avem după uniune. O să-mi fie practic imposibil să mă abţin din rîs atunci cînd am să-i anunţ din cînd în cînd pe europeni că le-am tăiat alimentarea cu gaz pentru că nu mai avem.
 
30 noiembrie – Am aflat recent că preşedintele şi premierul din România vor să importe modelul nostru de succes şi la sfîrşitul mandatului să facă schimb între ei. Adevărul e că niciodată nu mi l-am închipuit pe Băsescu pitic, iar pe Boc alcoolic.
 
 
Jurnalul lui Nazarbayev
 
23 noiembrie – E clar că nu pot să integrez Kazahstanul în Uniunea Europeană, îmi e imposibil din punct de vedere geografic. Noroc cu ideea pe care mi-a dat-o un prieten chinez care vinde haine contrafăcute în principalul depozit angro din Astana: să facem o uniune care să arate ca Uniunea Europeană, dar să aibă câteva litere schimbate în denumire. O să-i spunem Uniunea Euroasiatică. Prescurtat, UE. Iar moneda o să fie euro. De la Euroasiatică. Genial!
 
26 noiembrie – Până acum suntem trei: noi, Rusia şi Belarus. Mi se pare perfect, pentru început. De-abia aştept să inaugurăm uniunea economică şi să ne vindem unii altora produse fără taxe vamale. Noi o să exportăm petrol şi gaze în Rusia, iar Rusia o să ne vândă nouă petrol şi gaze. Hmmm... Sper că bieloruşii mai produc şi alte lucruri, pentru că altfel n-o să fie prea amuzant.
 
28 noiembrie – Mai există, totuşi, o speranţă. Cu uniunea noastră contrafăcută, sunt convins că o să momim şi câţiva cocalari europeni care nu-şi permit costurile integrării în adevărata UE. Şi, lăsând modestia deoparte, avem şi cu ce să-i atragem. N-om oferi noi salarii ca-n Olanda, dar avem cele mai lungi mandate de preşedinte pe cap de locuitor.
0