524

Comuniştii moldoveni: Mesajele cu ocazia Zilei României, "antistatale" şi "naziste"

Deputaţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) au calificat felicitările adresate, astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului de reprezentanţii PL şi PLDM drept "antistatale" şi "naziste", scrie jurnal.md.


"Este lipsă de respect faţă de poporul moldovenesc. Sunt nişte declaraţii antistatale şi nu aveţi dreptul să le faceţi în Parlament. Aici nu e şedinţă de partid. Ceea ce faceţi este antidemocratic si antieuropean. Impuneţi majorităţii absolute a populaţiei altă identitate", a declarat deputatul comunist, Eduard Muşuc, citat de publicaţia de peste Prut.


În replică, deputatul liberal Ion Hadârcă a declarat că "Prostia nu are margini şi m-am convins că ea pătrunde şi în Parlament". Iar colega acestuia, Corina Fusu, a spus că România este un stat membru al Uniunii Europene şi "insultând România, egalând România cu fascismul, ofensaţi tot spaţiul UE".


„Domnule Voronin, opriţi-vă tinerii ăştia alde Şaricov. Dacă felicităm poporul german cu ziua naţională, asta înseamnă că felicităm naziştii şi fasciştii? Ăştia mici s-au lipit de dumneavoastră ca să devină deputaţi. Muşuc este un „ştuţăr” şi o să vă trădeze”, a declarat şi liberalul Mihai Ghimpu.
 
 
0