856

Cât timp vom mai fi mămăligi?

 
Astăzi m-am enervat de-a binelea. Aș fi vrut să mă enervez pe 28 noiembrie. Să mă enervez pe mine și pe slăbiciunea de care am dat dovadă cu exact un an de zile în urmă, când m-am dus și-am votat…AIE. Dar n-am putut. N-am putut pentru că sunt atât de dezgustat de ce se întâmplă-n țara asta încât uneori mă cuprinde apatia și nici să mă enervez nu mai sunt în stare. Poate o suna ciudat, dar vă spun sincer, asta e ce simt. Că nici nu mai am putere să mă enervez pe indivizii ăștia care-și bat joc de noi în fiecare zi. ÎȘI BAT JOC!

Spre surprinderea mea, astăzi m-a enervat din nou. M-am enervat când am văzut cele 3 fețe, cele mai antipatice fețe din toate cele 7 miliarde care există pe pământ. Da, fețele lui Ghimpu, Filat și Lupu îmi sunt cele mai antipatice. Chiar mai antipatice decât mutra buhăloasă a lui Voronin.

Păi indivizii ăștia trei, miștocarii ăștia care se cred politicieni și au impresia că fac politică, au venit în fața camerelor de filmat și ne-au scuipat din nou. Ne-au scuipat drept în față. Au zis că ei de luni se apucă de lucru. Că sunt multe proiecte de votat, că ei vor munci, ”de e nevoie, chiar și 7 zile pe săptămână”.

Păi băi miștocari fără rușine, da ce-ați făcut băi un an de zile? Câte ședințe ale Parlamentului ați organizat voi în perioada aceasta? Câte legi ați votat? V-ați trezit voi peste noapte că vă răsuflecați mânecile costumelor de mii de euro și vă apucați de muncit?

Când prăjina asta de 2 metri, candidat pe viață la funcția de Președinte, a spus că el se apucă de luni de muncit 7 zile pe săptămână, mi-a venit în minte mâinile crăpate ale bunicii mele de la țară, care trăiește cu 800 de lei pe lună și mai și are grijă din acești bani de o fiică șomeră și-o nepoată școlăriță. Băi prăjină de 2 metri, bunica mea lucrează 7 zile pe săptămână tot anul împrejur, și tu-mi scuipi în suflet, că te-ai trezit în decembrie că te apuci de lucru?

Fraților, cât se mai poate să-i lăsăm pe indivizii ăștia să ne calce-n picioare? Cât, fraților, îi mai lăsăm să-și facă jocurile lor, să-și protejeze grupurile mafiotice pe care le reprezintă și să-și ascundă eșecurile după ”nealegerea Președintelui?

Cât timp vom mai fi niște mămăligi, fraților?

Păi noi știm să protestăm numai împotriva comuniștilor? Păi ăștia-s mai răi decât comuniștii. Cât naiba vom suferi de complexul doctrinelor și siglelor politice? Care siglă, care doctrină, dacă-n spatele lor stau aceiași criminali și mafioți? Nu vor alege ei niciodată niciun Președinte. Vor vota poate bugetul, pentru a mai trage de timp, pentru a mai fura cat se mai poate de furat până vom merge din nou la anticipate. Și-or să-și bată joc de noi așa, în continuu, cu alegeri-dezmăț, alegeri-dezmăț, până ce n-om pleca toți în Europe și Americi. Dar de ce, fraților, n-am ieși noi, 30 de mii de oameni în jurul Parlamentului, în timpul ședințelor, și nu le-am permite să iasă până ce nu aleg Președintele? Ce-or să facă? Or să fugă toți cu elicopterul lui Plahotniuc? Să fugă și să nu se mai întoarcă nicicând!

Oare cât ne vom mai ascunde după sigle, denumiri de partide și doctrine politice? De ce n-am ieși noi, cei 30 de mii de oameni de la 7 aprilie acolo, în fața Palatului Republicii, să-i ținem înăuntru pân-aleg un Președinte? Dacă nu ne facem noi dreptate, n-o să ne facă niciodată niciunul dintre mafioții lui Filat și Plahotniuc. Iar mafiotului din opoziție, Voronin, îi convine perfect starea de lucruri de acum.

Dar nu, noi nu vom ieși. Noi suntem niște mămăligi fricoase, care ne autoamăgim. Care suntem tari în gură și zero-n fapte. Care-i înjurăm pe la bucătărie, ne dăm cu părerea despre ei, dar nu facem nimic pentru a-i determina sa facă ceva, ori să plece naibii!

Tre’ să vină un om din Africa, unul și mai amărât ca noi, care să ne arate cum se protestează, iar noi să râdem de el din fața televizoarelor. Noi suntem de râs. Pentru că nu știm să ne câștigăm respectul în fața unor mafioți din Parlament și guvern, care-și bat joc de noi zi de zi, tot mai mult și mai mult.

Sursa: Blogul lui Alex Cozer.

 

JURNAL

0