513

Liberalii cer sprijin de la colegii săi europeni pentru integrarea Moldovei în UE

 Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, şi prim-vicepreşedintele acestuia Dorin Chirtoacă, au solicitat sprijinpentru integrarea europeană a Republicii Moldova, în cadrul Congresului anual al Partidului European Liberal Democrat şi Reformist (ELDR).

Mihai Ghimpu a salutat alegerea europarlamentarului Graham Watson în funcţia de preşedinte a ELDR, precizând că Republica Moldova va avea o şansă în plus să fie mai aproape de Europa şi să fie frecvent pe agenda de discuţii a raportorului pentru Acordul de Asociere Republica Moldova – UE.


De asemenea, Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă au avut mai multe întrevederi cu liderii partidelor liberal-democrate europene, membre ale ELDR şi cu reprezentanţi ai Alianţei Liberal Democrate (ALDE) din Parlamentul European. Discuţiile cu demnitari europeni s-au axat pe perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova, Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă solicitând sprijin în acest sens, astfel încât în cel mai scurt timp aspiraţiile de eurointegrare a Republicii Moldova să devină realitate.


ELDR este al treilea grup ca însemnătate politică şi un factor de echilibru în Parlamentul European care susţine lărgirea Uniunii Europene.
 
Publika

0