Reîntregirea Neamului Românesc sau UNIRE UNIONIŞTI!
Am citit comentariile apărute recent, [comentarii] referitoare la reîntregirea Patriei noastre România. În legătură cu acestea – câteva idei:
În conformitate cu Constituţia, Republica Moldova (RM) este „un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”. Conform DEX-ului, „a garanta” înseamnă „a da cuiva siguranţa că va avea ceva”, în cazul dat este vorba de garantarea (deci, siguranţa) libertăţii de exprimare, precum şi la libera asociere în partide şi în alte organizaţii social-politice. Astfel, Legea fundamentală a RM permite atât împărtăşirea de către cetăţeni a ideilor şi faptelor româno-unioniste (ca persoane individuale), cât şi asocierea acestora în diverse organizaţii (partide), inclusiv în organizaţii (partide) ce-şi propun drept scop reîntregirea Neamului Românesc, adică – organizaţii / mişcări unioniste. Unioniste cu România!
În acest sens este absolut absurdă poziţia exprimată ieri, 14 noiembrie 2011, de Igor Dodon precum că NB! „Nu vom admite alegerea unionistului Mihai Ghimpu în vreo funcție-cheie în stat. Activitatea politică de până acum a dumnealui poate fi numită oricum, numai nu contribuție la stabilitate și dezvoltare pentru Moldova”. O-ho-ho-ho! Domnule Igor Dodon, da cine, mă rog, sunteţi „voi”, cei care nu veţi permite? Oare chiar nu înţelegeţi că Dvs + Zinaida Greceanîi + Veronica Abramciuc aţi prezentat ceva valoare doar fiind în cadrul PCRM. Atunci, însă, când aţi părăsit PCRM aţi fost lipsiţi de susţinerea politică a acestuia şi vă puteţi regăsi doar în cadrul AIE şi fără prea mari pretenţii. Asta pentru că alegătorii Dvs şi-au dat voturile pentru brandul numit PCRM.
Adică, cum, domnule: cei care promovează deschis ruso-unionismul (cer ca limba rusă să fie decretată a doua limbă de stat a RM, cer unirea RM la uniunea vamală euro-asiatică, promovează fără pic de ruşine moldovenismul antiromânesc, falsificându-ne originea etnică, istoria, cultura, limba etc.) au dreptul nestingherit să ocupe funcţii în stat, iar numiţii româno-unionişti nu au acelaşi drept? Cum vine asta, domnule Dodon?
Eu consider, că în RM există cadrul legal nu doar pentru persoane ce împărtăşesc viziuni româno-unioniste, ci şi pentru Mişcarea Unionistă, şi nu este deloc cazul ca unii concetăţeni de-ai noştri să fie porecliţi cu sarcasm „româno-unionişti” şi trataţi ca elemente suspecte, antistatale, duşmănoase. Este dreptul fiecărui om să pledeze atât pentru păstrarea Statului RM, cât şi pentru unirea acestuia cu România.
Acum o fac şi eu pe filosoful: îmi place trădarea, dar nu-mi plac trădătorii. Doamna Zinaida Greceanîi – preşedinte RM? Voi, cei trei, pretindeţi că sunteţi oameni serioşi? Dvs., cei trei, în umila mea opinie, ar fi bine să intraţi în rândurile PDM, să daţi votul pentru pretendentul declarat al AIE, dl Marian Lupu, să acceptaţi posturi, oferite de AIE şi astfel să contribuiţi la scoaterea RM din mocirla politică actuală.
Toate cele de mai sus – pe de o parte. De cealaltă parte, vedeţi cum indivizi, care se cred importanţi, ne tot scot ochii cu româno-unionismul. Întrebare: da româno-unioniştii ce fac? Există în realitate sau doar declarativ, şi sunt folosiţi ca sperietoare în politicile pruto-nistrene? Ce formaţiuni din RM pledează pentru reîntregire? Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, în frunte cu poetul, publicistul, membrul de Onoare al Academiei Române, dl Nicolae Dabija, redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta” + Partidul Naţional Român (inexistent în realitate, ci doar pe hârtie) + PNL . Ce fac aceste formaţiuni pentru a promova ideea reîntregirii României? Dumneata, domnule cititor, ai participat la vreo conferinţă, masă rotundă, întrunire, miting etc., în care să se vorbească despre unirea RM cu România? Sunt convins: nu! Asta pentru că nu există.
Atenţie la ce vă scriu: nu este deloc lipsit de sens examinarea experienţei altor naţiuni, divizate de soartă, dar care au reuşit, totuşi, să se regăsească şi să se reunească. În faţă avem experienţa Republicii Federale a Germaniei (RFG). În condiţiile existenţei celui de-al doilea stat german, comunist (RDG), partidele politice din RFG – Uniunea Creştin Democrată şi Uniunea Social Creştină – mari partide politice, ce au condus mulţi ani la rând RFG, au avut corespondentele lor în RDG – partide nu prea mari, dar care la momentul potrivit au votat pentru reîntregirea Germaniei (octombrie 1990).
Ia, să-mi spuneţi, vă rog, care din partidele din România au sucursale în RM? Nici unul! Haideţi să lămurim o situaţie: mulţi cetăţeni ai RM au redobândit, cu greu şi pe bună dreptate, cetăţenia României. Sunt persoane ce votează deputaţi (şi preşedinţi) atât pentru RM, cât şi pentru România. Cetăţenii români cu domiciliu în satele şi centrele raionale, în oraşele RM, inclusiv în Chişinău, de unde se informează atunci când este vorba de campanii electorale în România. De ce nu ar fi sucursale ale partidelor din România în RM?
Cineva ar putea replica: legea RM despre partide nu permite aflarea aceleiaşi persoane în două partide. De acord: în două partide din RM. Dar în unul din RM şi în altul din România, de ce nu? Adică cum, două cetăţenii ai dreptul să posezi, iar politic te poţi regăsi doar într-un partid? Nu cred că este corect.
Concluzii:
Deputaţii AIE să modifice Legea RM privind partidele politice în sensul permiterii activităţii sucursalelor partidelor politice din România în RM.
Partidele politice din România să extindă activitatea lor organizatorică, politică, ideologică, informaţională etc. în RM.
Cetăţenii României, domiciliaţi în RM, să studieze statutele şi programele partidelor din Ţară, să se înscrie în rândul acestora şi să activeze conform prevederilor statutare.
Profesorii de istorie, scriitorii, intelectualii în ansamblu să organizeze întruniri prilejuite de 1 Decembrie 1918 – Ziua Naţională a tuturor românilor, în care să evidenţieze dreptul istoric al poporului român de a trăi în frontierele etnice şi istorice ale devenirii şi afirmării lui, dar ţinând cont şi de realităţile concrete din ziua de azi (adică, raioanele din stânga Nistrului ale RM sunt de asemenea parte a spaţiului românesc: moştenire de la tătuca Stalin).
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Opiniile exprimate sunt ale subsemnatului şi nu prezintă opinia PL sau altei instituţii.
Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.