472

VEZI cum socialiştii au ajutat la formarea PCRM

 Socialiştii s-au arătat indignaţi la atacurile reprezentanţilor Partidului Comuniştilor la adresa grupului Dodon. 

Într-un interviu acordat pentru TRIBUNA Valentin Crîlov, secretarul Partidului Socialiştilor, a declarat că în anul 1994, atunci cînd încă erau în afara legii, Partidul Comuniştilor s-a adresat socialiştilor pentru ajutor, şi l-au primit.

Potrivit lui, anume atunci, 9 deputaţi comunişti, printre care Victor Stepaniuc, Mihai Rusu au mers în Parlament de pe listele socialiştilor. Mai tîrziu aceştia au părăsit fracţiunea socialistă şi au revenit la partidul lor.

De asemenea, pe lîngă cei 9 deputaţi comunişti, socialiştii i-au propus şi lui Voronin să meargă în Parlament pe listele lor, însă acesta a refuzat.

Portalul de ştiri POINT.md ţine să menţioneze că plecarea celor trei deputaţi din rîndurile PCRM a atras asupra lor o serie de acuzaţii de la colegii de partid.

De asemenea, comuniştii au cerut în şedinţa Parlamentului de astăzi de la cei trei deputaţi să returneze mandatele lor de deputat Partidului Comunist. 
 
Пресс-служба POINT.MD
0