965

A doua bancă din Republica Moldova va avea un nou acţionar

 
Alpha Eurobank, cea mai mare instituţie de creditare din Grecia şi din Europa de Sud-Est va deţine 12,5% la Victoriabank.
 
Acţionarii EFG Eurobank şi Alpha Bank din Grecia au aprobat, marţi, fuziunea celor doua bănci, dând astfel naştere celei mai mari instituţii de creditare din Grecia şi din Europa de Sud-Est. Acţionarii EFG Eurobank vor primi cinci acţiuni în cadrul noului grup bancar, care se va numi Alpha Eurobank, în schimbul a şapte titluri existente Eurobank, transmite agenţia de ştiri Bloomberg.
 
Acum, fuziunea trebuie să primească avizul băncii centrale a Greciei şi a guvernului elen.
 
Noua instituţie va fi prezentă şi în Republica Moldova prin intermediul Alpha Bank din România care deţine 12,5% din acţiunile Victoriabank, a doua ca mărime bancă moldovenească.

Noul grup bancar va avea active în valoare de 150 de miliarde de euro, opt milioane de clienţi, peste 2.000 de filiale şi depozite constituite în valoare de 80 de miliarde de euro, potrivit agenţiei de ştiri Bloomberg.

La sfârşitul lunii august, valoarea de piaţă a Alpha Bank şi Eurobank se ridica la aproape două miliarde de euro, faţă de 23 de miliarde de euro (nivelul la care au încheiat anul 2007), potrivit datelor Bloomberg.
 
Acesta ar putea fi primul pas din mult-anticipatul proces de consolidare a sistemului bancar elen, considerat unul dintre cele mai fragile din Europa, scrie presa internaţională.
 
adevarul 

0