433

Ghimpu de Voronin LĂUDAT şi de Filat BLAMAT

 Cît nu ar părea de straniu, liberalul Mihai Ghimpu a cîştigat un grad destul de înalt de respect din partea oponentului său politic, Vladimir Voronin. Toată stima cîştigată de Ghimpu se datorează faptului că acesta nu a dorit să voteze pentru candidatura Zinaidei Greceanîi la funcţia de preşedinte. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către Vladimir Voronin în cadrul unei discuţii cu jurnaliştii, care a avut loc după conferinţa de presă susţinută de acesta.

Potrivit lui Vladimir Voronin, nu contează dacă este de acord sau nu cu Mihai Ghimpu. „Trebuie să stimezi pe acel om care are poziţie, dar nu cel care te trădează, nici în colo nici încoace, asemeni unei frunze de toamnă” a subliniat Voronin.

De asmenea potrivit comunistului, Mihai Ghimpu a fost cel mai consecvent politician din Alianţă pe parcursul ultimelor zile.
Pe de altă parte, Vlad Filat, în cadrul unei conferinţe susţinute la aceiaşi oră cu Vladimir Voronin, a aruncat acuzaţii dure la adresa liberalului, Mihai Ghimpu. 

Astfel, Vlad Filat a declarat că este obosit de acum să-l vadă pe Mihai Ghimpu la televizor, acuzîndul că el ar fi cel care tensionează situaţia din interiorul AIE. Potrivit lui Filat, prin comportamentul său, Mihai Ghimpu împreună cu PCRM încearcă să provoace alegerile anticipate.

Parte lui Filat i-a luat şi deputatul independent Igor Dodon. Acesta l-a acuzat pe Vladimir Voronin de trădare, referindu-se la cuvintele acestuia de laudă la adresa lui Mihai Ghimpu.

Potrivit lui Dodon, în aceste zile participăm la o nouă cooperare a extremei stîngi cu extrema dreaptă. Aceasta, după părerea deputatului, va duce la crize politice şi sociale mult mai grave decît cele pe care le avem.

Portalul de ştiri POINT.md ţine să menţioneze că aceasta este a doua „susţinere” a lui Ghimpu de către Voronin. Luna trecută, Vladimir Voronin a declarat în plenul Parlamentului că fracţiunea PCRM a greşit că nu a votat o propunere înaintată de fracţiunea PL, şi a cerut revotarea acelei propuneri. 

Declaraţiile lui Voronin, de atunci, au venit după ce acesta a avut „o discuţie prietenească” cu Mihai Ghimpu pe holurile Parlamentului. 
 
Пресс-служба POINT.MD
0