Ultimul CONDAMNAT in dosarul Orange si Moldcell
Al patrulea inculpat, acuzat de procurori de acces neautorizat la retelele si serviciile de telecomunicatii ale operatorilor de telefonie mobila Orange si Moldcell, a fost condamnat de Judecatoria Botanica la 2 ani de inchisoare cu suspendare pe 3 ani.
In plus, instanta a dispus distrugerea tehnicii cu care s-a comis infractiunea, iar condamnatul sa achite companiilor vizate un prejudiciu de 350 de mii de lei.
Potrivit procurorilor, inculpatul a semnat cu ei un acord de recunoastere a vinei.
Barbatul, pe parcursul lunilor octombrie-decembrie 2010, la propunerea altor persoane, printre care cetateni romani, in schimbul unei sume de bani, a organizat incheierea contractelor de prestare a serviciilor de telefonie mobila, procurarea, razuirea, activarea, depozitarea si punerea la dispozitie a cartelelor SIM personalizate si nepersonalizate si a cartelelor de reincarcare.
Tot el a pregatit un spatiu pentru instalarea tehnicii speciale, si a conectat si internetul.
Cetatenii romani implicati in schema sunt cercetati in Romania, in baza materialelor expediate de procurorii moldoveni.
In iunie, Judecatoria Buiucani le-a stabilit altor trei inculpati pedepse a cate 3, 2, si respectiv 1 an de inchisoare, cu suspendarea executarii pedepsei pe termenul de proba de 1 an. Bunurile cu care s-a comis infractiunea au fost confiscate, iar Orange si Moldcell asteapta despagubiri de cate 2 milioane de lei.
Cei patru inclupati, in perioada 2009-2010, au oferit servicii internet, care era furat de la operatorii Orage si Moldcell.
stirea zilei