1014

Părerile unui rus despre românii din Basarabia (moldoveni, mă rog…)

De multişor nu am văzut atâtea înjurături la adresa românilor precum cele proferate de rusul Eduard Baghirov (acuzat că a organizat protestele din 2009 de la Chişinău, bine, şi el se laudă că ar fi organizatorul lor). Probabil că îi ştiţi povestea: scriitor, bloger, arestat, eliberat sub arest la domiciliu, fugit din Republica Moldova, acum face mişto de moldoveni de la Moscova. Dar să vedem care sunt părerile lui Baghirov despre români (preluate din
articolul lui Pavel Păduraru ):
 
Ei toată viaţa au fost frecaţi de cui nu îi era lene şi mintea lor este distrusă genetic. Pentru ei e complicat să priceapă că nu demult nu exista nicio Moldovă. A existat demult Principatul moldovenesc, care a stat trei sute de ani sub turci. Iubiţii lor români îi băteau şi-i înhămau la care până în 1940. Atunci a venit Stalin şi a învăţat aceste vite sălbatice să nu-şi mai şteargă fundul cu cărămizi, ci cu hârtie igienică. Le-a făcut o republică separată, le-a construit spitale şi şcoli, le-a dăruit Transnistria. Da, a împuşcat oameni, dar pentru asta şi era Stalin. În schimb, astăzi există Moldova. Ei sunt robi. Aici e nevoie de zeci de ani şi de muncă asiduă. De munca noastră.
 
Mooooaaaamăăăă! Toate tezele neo-colonialismului rusesc împotriva românilor adunate în doar câteva fraze:
 
  1. Românii din Moldova sunt o rasă inferioară (distruşi genetic, robi)
  2. Românii din Moldova au fost trataţi drept vite de românii din România
  3. Românii din Moldova sunt incapabili să se guverneze
  4. Românii din Moldova sunt necivilizaţi
  5. Românii din Moldova nu au istorie
  6. Românii din Moldova au nevoie de intervenţia ruşilor pentru a avea un sens în lume
 
Nu pot să înţeleg cum de mai există rusofili în Republica Moldova. Mai ales când ştii ce gândesc ruşii despre tine (rasă inferioară, lipsit de istorie, vită etc.). Am scris un articol în Timpul despre cât de civilizaţi sunt unii ruşi (nimicuri, unul care colecţiona cadavre de femei, o femeie care şi-a aruncat copilul în foc, piloţi de avioane drogaţi, d-astea…) şi s-a găsit un vajnic maldavan să se supere pe mine.
0