463

Cum Dodon a fost influenţat de liderii AIE să plece din PCRM şi încă doi deputaţi care "sunt gata" să-l urmeze

Doi deputaţi de la PCRM ar putea părăsi, în curând, această formaţiune, iar deputatul Igor Dodon a fost influenţat de AIE să părăsească Partidul Comuniştilor. Preşedintele PSD, Victor Şelin, a declarat într-o conferinţă de presă că PCRM ar mai putea rămâne fără doi parlamentari.

"Eu ştiu familiile lor dar nu le voi da publicităţii ...Sunt două femei. Nu vreau să mă amestec în alte formaţiuni. Femeile sunt mai uşor de manipulat pentru că sunt mai sensibile, iar Vladimir Voronin se înşeală când spune că doamnele nu trădează", a declarat Victor Şelin.

De asemenea, Victor Şelin afirmă că nici Igor Dodon nu a plecat de la comunişti fără a fi influenţat. "Dodon a avut discuţii înainte cu cu PD şi cu PLDM şi a semnat un act cu liderii Alianței pentru Integrare Europeană, din care reiese că Zinaida Greceanîi va fi aleasă preşedinte", a adăugat liderul PSD.

Nici Igor Dodon şi nici PCRM nu au comentat, deocamdată, aceste declaraţii.

Săptămâna trecută Zinaida Greceanîi, Veronica Abramciuc şi Igor Dodon au părăsit PCRM. Ulterior, preşeditnele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a spus că nu s-a aşteptat ca cele două doamne să trădeze.
 
Publika
0