1285

Doi oameni cheie ai comunistilor, Igor Dodon si Zinaida Greceanai, parasesc partidul

Igor Dodon - fost candidat la primaria Chisinau, Zinaida Greceanai - fost premier (2008-2009) si Veronica Ambramciuc pararsesc Partidul Comunist din Republica Moldova, informeaza Jurnalul.md. Anuntul a fost facut vineri dimineata de catre Dodon. Acestia spun ca sunt gata sa voteze pentru seful statului, pentru a scoate tara din criza.

"Este o decizie grea, dar nu vrem sa mergem pe aceasta cale, nu vrem sa semnam la distrugerea RM ca stat. Azi venim cu o solutie pentru criza in care se afla tara", a declarat Dodon acum cateva clipe, precizand ca sunt gata sa participe pentru alegerea presedintelui.

"Azi toti liderii trebuie sa devina oameni ai situatiei si sa renunte la egoismul partinic si sa participe la alegerea presedintelui", a mai spus Dodon.

El a mentionat ca spera ca in urmatoarele zile si alti membri ai PCRM sa i se alature.
 

Igor Dodon
Foto: Agerpres


"Mergem la un risc mare. Cineva din PCRM va vorbi de tradare, dar oare e grav sa renunti la interesele tarii de dragul partidului? Din contra, e mar grav sa renunti la interesul tarii de dragul partidului. Nu vor vorbi de situatia din PCRM, despre intrigi si altele. Nu vom scuipa din fantana din care am baut. Poate azi partidul avea un rold e salvator, dar spre regret s-a utilizat vechile metode", a adaugat Igor Dodon.


"Ii aducem un omagiu dlui Voronin. Il consideram cel mai puternic lider din istoria R. Moldova. Istoria va fi mai generoasa fata de dlui decat este acum societatea. Regretam ca exista in interiorul partidului forte straine intereselor membrilor. Sper ca dl Voronin sa inteleaga aceasta decizie a noastra. Sper sa ne bucuram de intelegerea membrilor de rand ai PCRM. Rubiconul a fost trecut. Solutia noastra e prezentata spre a fi discutata cu fractiunile parlamentare. Sa vedem ce pot face ei acum. Nu vom raspunde la intrebari la acest moment. Va rugam sa nu insistati cu intrebar. De luni incepem o noua etapa", a adaugat Igor Dodon, citat de
Unimedia.md .


Potrivit Unimedia, Igor Dodon a inaintat membrilor PCRM un program de modernizare a partidului in urma cu doua zile. Referitor la acesta, colegul sau Mark Tkaciuk, botezat de presa drept principalul ideolog al Partidului Comunistilor si considerat principalul oponent pe interior al lui Dodon, spune ca este unul binevenit.


"Este foarte actual, formatiunea noastra trece printr-o perioada a alegerilor, a rapoartelor. Primim foarte multe astfel de documente, concepte, memorandumuri. Iata de ce noi examinam lucrarea lui Igor Dodon anume in acest context. Orice partid are nevoie de modernizare, noi facem asta in fiecare zi, dar orice idei proaspete sunt binevenite", a declarat acesta.


Referindu-se la continutul acestui document, Tkaciuk nu a ezitat sa faca unele remarci, subliniind ca prin aceasta "lucrare", Dodon "nu a justificat asteptarile partidului". 


"Daca vorbim de continut, se poate spune ca acesta e putin diferit de asteptarile noastre. Asta pentru ca, in mare parte, este o lucrare mai mult a unui elev, a unui debutant, este o sinteza a discursurilor lui Vladimir Voronin. Unele idei sunt destul de conservatoare. Luand in consideratie varsta dlui Dodon, ne-am asteptat la viziuni mai revolutionare, la abordari mai radicale, mai multa critica la adresa PCRM, ceea ce lipseste. Este o lucrare plina de loialitate, devotament si credinta fata de partid, prin care se spune 'Prieteni, sunt cu voi, sunt al vostru si eu tot pot scrie articole. Bravo!' ", a spus deputatul comunist cu zambetul pe buze.


Tkaciuk a respins presupunerile, potrivit carora, prin acest gest, Igor Dodon ar pregati terenul pentru plecarea din PCRM. "Plecare? Doamne fereste! Din contra, eu cred ca dl Dodon si-a pus pe umeri o povara grea - de a deveni unul dintre ideologii partidului. El urmeaza sa mearga in teritoriu, sa promoveze aceste idei in masa. Este un program care corespunde politicii partidului nostru. Exista o denaturare a unor cifre, dar asta deja nu e problema lui Igor Dodon, ci a celor care au scris lucrarea", a mai adaugat acesta.


Comunistul a mentionat ca pentru a-si prezenta planul, Igor Dodon a ignorat sedinta de ieri a partidului. "Probabil si-a facut alegerea. Bravo", a conchis Tkaciuk.


La randul sau, liderul Partidului Comunistilor, Vladimir Voronin, nu a dorit sa ofere comentarii pe marginea documentului prezentat de Dodon si asta pentru ca inca nu l-ar fi studiat. "Nu ma intereseaza ce spun altii, eu sunt presedintele partidului", a spus acesta, referindu-se la declaratiile lui Mark Tkaciuk.


UNIMEDIA aminteste ca mai multe publicatii autohtone au scris ca cel care se opune vehement modernizarii PCRM este deputatul comunist Mark Tkaciuk. Anume din acest motiv, Tkaciuk si Dodon ar duce o lupta in interiorul partidului. Ultimul, desi recunoaste ca are oponenti in interiorul formatiunii, refuza sa spuna nume concrete. Intr-o conferinta de presa din luna iulie, Igor Dodon a declarat ca ramane in partid, dar nu renunta la ideea de modernizare a formatiunii, chiar daca unii colegi din Partidul Comunistilor, in opinia lui, se opun schimbarilor.
 
 
http://www.hotnews.ro/stiri-international-10606880-rep-moldova-doi-oameni-cheie-comunistilor-igor-dodon-zinaida-greceanai-parasesc-partidul.htm
0