450

"Propunerile lui Dodon, de reformare a PCRM, fac parte dintr-o campanie de imagine"

O încercare de a se impune printre elitele politice sau chiar un joc pus la punct chiar în interior partidului. Astfel au comentat invitaţii emisiunii Fabrika intenţiile comunistului Igor Dodon de a moderniza Partidul Comuniştilor.

"După ce în vară, preşedintele partidului l-a luat în batjocură. Îmi pare nu prea serios să vii cu aceleaşi propuneri de reformare. Cui faci propunerile, nouă sau PCRM-ului. Păi dacă ai propuneri pentru partid te duci în partid. În ansamblu, se creează impresia că este un joc într-un fel coordonat chiar în sânul partidului", a spus fostul ministru al Justiţiei Ion Părduraru.

Analistul politic Viorel Cibotaru este de altă părere. "Este a doua tentativă a domnului Dodon de a se impune în elitele politice. Prima a fost încercarea de a dezvolta într-o formulă nouă ideea statalităţii. Şi ideea aceasta până la urmă a fost, intrând în campania electorală din alegerile locale a fost ştearsă, a fost umbrită şi acoperită cu drapele roşii", consideră Viorel Cibotaru.

În intervenţia sa telefonică, Igor Dodon a refuzat să ofere mai multe detalii despre iniţiativa sa, dar a spus că este în aşteptarea reacţiilor.

"Sper să fie o reacţie raţională, nu bazată pe emoţii deoarece o bună parte, mai mult de 50 la sută din mebrii partidului, din activul partidului sunt ferm convins că aşteaptă mişcări spre bine în modernizarea partidului", a declarat Igor Dodon.

Invitaţii emisiunii Fabrika au admis şi că, prin această nouă ieşire, Igor Dodon, ar fi lansat o nouă campanie de imagine. 
 
Publika
0