538

Opinie: Nimeni nu va risca să susţină un preşedinte apolitic care nu poate fi controlat

 În timp ce unii analişti politici spun că societatea civilă trebuie să propună câteva candidaturi la funcţia de şef al statului, alţii afirmă că partidele parlamentare nu vor accepta niciodată un preşedinte apolitic. Declaraţiile au fost făcute, aseară, la emisiunea Fabrika.

"Conjunctura politică creată la momentul actual ne îndeamnă pe noi, cei care suntem reprezentanţi ai societăţii civile să fim mai activi. Să venim cu propuneri, să venim chiar cu soluţii. Totuşi, societatea nu sunt numai cei 101 deputaţi care şed în Parlament", a menţionat analistul politic, Victor Gurău.

Analistul politic Bogdan Ţârdea este de altă părere: "Nu cred, n-am crezut şi nu voi crede că va fi acceptat un preşedinte apolitic . Şi vă spun şi de ce. Funcţiile preşedintelui sunt foarte mari şi nimeni nu va risca să pună un preşedinte cu asemenea prerogative care nu este controlabil. Asta ar însemna că mergem către alegeri anticipate".

Pe de altă parte, Nicolae Chirtoacă, spune că societatea civilă nu are suficiente instrumente pentru a influenţa politicul.

"Eu nu sunt atât de naiv ca să consider că societatea civilă într-adevăr, la momentul actual are pârghii. Este altceva la mijloc, ceea ce spun colegii este un grup de presiune politică, dar nu este expresia manifestării unei societăţi civile", a declarat analistul.

Anterior, reprezentanţii PCRM au declarat că ar fi de acord să voteze un candidat apolitic la funcţia de preşedinte al ţării. 
 
Publika
0