Peste 250 de mii de puieţi vor fi plantaţi de Ziua Înverzirii
Sâmbătă, 29 octombrie, în toate raioanele republicii, autorităţile vor ieşi la săditul copacilor. Pentru acţiune din Fondul Ecologic Republican a fost alocată suma de 1 milion de lei, a declarat pentru Info-Prim Neo vicedirectorul general al Agenţiei Moldsilva, Tudor Botnari. Puieţii vor fi sădiţi pe o suprafaţă de 384 ha.Acţiunea are loc în fiecare an, din 1995, în conformitate cu decretul preşedintelui Republicii Moldova. Anterior, Ziua Naţională de Înverzire era desfăşurată în prima sâmbătă a lunii aprilie. Pentru că randamentul nu era cel scontat, s-a decis transferarea acţiunii pentru ultima sâmbătă a lunii octombrie. Perioada agrotehnică de toamnă este mai lungă decât cea de primăvară, fapt care asigură o reuşită sporită a înrădăcinării puieţilor.
Sâmbătă va fi semnat şi Memorandumul de Colaborare trilateral între Ministerul Mediului, Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Agenţia Moldsilva în domeniul silviculturii, conservării, biodiversităţii şi gestionării ariilor naturale protejate de stat.
tv7.md