409

Zubco prezintă Raportul: În Guvern au loc cele mai multe cazuri de corupție

 
Procurorul General, Valeriu Zubco, își prezintă astăzi raportul în fața parlamentarilor. Speakerul Marian Lupu a precizat că deoarece audierea lui Zubco are loc cu ușile închise, ultimul va prezenta o sinteză a raportului, fără a oferi nume și detalii ce țin de secretul anchetei. Zubco s-a referit la activitatea Procuraturii, atacurile asupra băncilor, dar și la dosare în care sunt implicați înalți demnitari de stat. Zubco a ținut să precizeze că a fost criticat nefondat de către un partid parlamentar și a venit cu o replică la acuzațiile premierului Vlad Filat, care i-a solicitat demisia. Totodată, acest a subliniat că nu intenționează să facă din raportul său o răfuială politică. 
„Vă mulțumesc că după o serie de critici nefondate la adresa Procuraturii Generale, lansate de la această tribună, mi-ați dat posibilitatea să-mi prezint poziția.

Consider că acest raport va clarifica unele neînțelegeri și îmi oferă posibilitatea să mă pronunț, în urma unor speculații în care am fost vizat în ultimii 2 ani. Consider că PG trebuie să se afle în afara luptei politice. Anume pentru asta am decis să nu reacționez la atacuri și manipulări grosolane, la care am fost supus de reprezentanții unei formațiuni politice din Parlament”, a spus Zubco în debutul luării de cuvînt.

Potrivit lui, obstrucționarea activității sale în calitate de Procuror General a început imediat după ce a fost desmenat. „Au fost lansate zvonuri despre vinderea postului, campanie de manipulare a opiniei publice cu genericul „a cui este Procurorul General și a culminat cu acuzații în cazul preluării acțiunilor unor bănci”, a menționat Procurorul General. „Nu voi face din acest raport o răfuială, deși PG dispune de dosare în care sunt implicați colaboratori ai „SV, MAI, MM, MTIC, MS, factori de decizie din întreprinderi de stat și parlamentari. O voi face dacă îmi va cere o comisie parlamentară”, a precizat Zubco.

Referindu-se la demiterea sa, acesta a accentuat că „cererea ultimativă a lui Filat nu se încadrează în lege și este de neimaginat într-un stat democratic”.

Zubco a vorbit și despre atacurile asupra a 4 bănci din Republica Moldova, caz care a provocat nemulțumirea premierului în ceea ce ține de activitatea PG. "Nu voi folosi noțiunea de atac raider. Cazul MAIB a fost soluționat rapid, iar Procuratura a reacționat prompt. Trebuie să ne punem întrebarea - cine a convins MAIB să nu anunțe despre decizia instanței de la Bender imediat ce a fost pronunțată și de ce conducerea băncii nu a sesizat organele de drept, dar a preferat să se adreseze premierului. Filat a anunțat PG la 30 iulie, iar la 1 august a fost pornit dosarul penal. PG are competențe limitate. În mod surprinzător, Filat declară că este mulțumit de activitatea CCCEC, dar nemulțumit de PG. Cum să înțelegem? Anume Centrul Anticorupție are competențe de investigare, iar Procuratura are atribuțiile de gestionare a dosarului... Astfel, a fost indusă în eroare opinia publică", a mai spus acesta.

Potrivit lui Zubco, există o sumedie de întrebări, iar răspunsurile sunt în zona politicului. „Răspunsurile sunt la suprafață. Cine a avut interes să aducă aceste cazuri în zona politicului se poate vedea cu ochiul liber. Verificați cine a beneficiat politic pe seama acestor acuzații. PG trebuie să fie independentă, în mod special de puterea executivă, pentru că acolo au cele mai multe acte de corupție, spălare de bani, trafic. Și toate presiunile vin din partea Executivului, iar solicitarea de demisie a venit din partea premierului. Parlamentarii trebuie să protejeze PG de hărțuiri din partea unor acțiuni politice. Vreau să știți că nu m-am implicat niciodată în jocurile politice. Am colaborat bine cu președintele interimar, Mihai Ghimpu, la fel ca și acum - cu Marian Lupu. Nu pot să spun că am fost susținut de premierul Vlad Filat. Nici la capitolul comunicare, lucrurile nu au stat mai bine. Dar, faptul că nu mă agreează în acest post, nu ar trebui să-i ofere dreptul să vină cu astfel de acuzații. Nu voi permite ca PG să fie o bâtă în mâna politicienilor și nu voi permite violarea drepturilor omului. Există și la noi probleme, dar PG nu a fost în mâna niciunui partid politic. Referitor la persoanele implicate în dosare, nu solicitați nume, pentru că toate persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției. În cazul în care dosarele vor merge în judecată, ele vor fi făcute publice", a conchis Zubco. 

UNIMEDIA amintește că premierul Vlad Filat a solicitat demisia Procurorului General. Mihai Ghimpu și Marian Lupu s-au expus împotrivă. Ulterior, parlamentarii au decis ca în fața Legislativului să vină și Valeriu Zubco pentru a prezenta un raport. Deputații au decis într-un final ca audierile să aibă loc cu ușile deschise.   

Sursa: UNIMEDIA

0