409

Filat: După Baghirov şi Zubco trebuie să PLECE

Chiar dacă se vehicula prin unele surse media despre faptul că premierul ar fi „uitat” de păcatele lui Valeriu Zubco, procurorul general, Vlad Filat a venit azi să ne convingă că lucrurile nu stau chiar aşa.

După părerea premierului, acum, mai mult ca nici o dată, Valeriu Zubco ar trebui să-şi de demisia din onoare. Un factor decisiv, care ar trebui să îl convingă pe acesta să ia această decizie ar trebui să fie şi dosarul Baghirov. "Toate aceste discuţii nu ar fi avut loc dacă printr-o procedură absolut morală şi legală, şi-ar fi depus singur demisia. Cazul lui Baghirov e suficient ca, conducătorul instituţiei care se face vinovată să demisioneze" a specificat promt premierul.

Potrivit unor declaraţii făcute de către premier astăzi, după şedinţa comună a miniştrilor şi deputaţilor PLDM, fracţiunea lui Valeriu Streleţ din Parlament va continua să insite cu proiectul de lege privind modificarea legii Procuraturii.

Filat de asemenea a mai motivat şi votul partidului pe care îl conduce împotriva venirii oficialului cu un raport în şedinţa legislativului. Potrivit lui Filat, cest lucru nu este chiar legal, deoarece 61 de deputaţi s-au pronunţat împotriva acestui lucru.

Portalul de ştiri POINT.md menţionează că Sergiu Mocanu, conducătorul mişcării antimafie, a declarat ieri, 24 octombrie, într-o conferinţă de presă că audierea lui Zubco cu uşile închise în Parlament denotă „mimarea luptei cu corupţia” de către premierul Vlad Filat. 
 
Пресс-служба POINT.MD
0