1031

UE, iritată de ideea unei uniuni vamale Republica Moldova-Rusia

Republica Moldova va pierde avantajele din comerţul cu Uniunea Europeană (UE) dacă se va alătura uniunii vamale formate din Rusia, Belarus şi Kazahstan, a semnalat reprezentantul Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, citat de presa locală şi preluat de agenţia EFE.
„Dacă Republica Moldova are în vedere să-şi extindă relaţiile comerciale cu UE, trebuie să se decidă ce cale doreşte să urmeze, întrucât uniunea vamală formată din Rusia, Belarus şi Kazahstan este din punctul nostru de vedere incompatibilă cu Uniunea Europeană. În UE se aplică alte reguli, taxe şi tarife”, a explicat oficialul european, precizând că dacă guvernul de la Chişinău va alege să colaboreze cu Moscova, UE nu se va opune. „Sigur că vom menţine legăturile de prietenie cu Moldova. Dar în problema comerţului vom coopera la un alt nivel”, a precizat şeful Delegaţiei UE la Chişinău.
 

Totuşi, UE nu vede cu ochi răi aderarea Chişinăului la o zonă de liber schimb a Comunităţii Statelor Independente (CSI), un acord care, potrivit lui Schuebel, nu va afecta schimburile comerciale cu statele europene.
Anterior, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, principalul partid din ţară, s-a declarat în favoarea integrării economice alături de fostele republici sovietice. „Uniunea Europeană are mari probleme şi acolo nimeni nu aşteaptă Republica Moldova. Ceea ce ne spun actualele autorităţi ale ţării despre eliminarea vizelor pentru UE sunt poveşti”, a declarat liderul comuniştilor, Vladimir Voronin.
UE şi CSI sunt principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova şi volumul schimburilor comerciale este practic identic în ambele direcţii. Totuşi, importurile din UE sunt mai mari cu 15% faţă de cele din CSI. Republica Moldova este considerată de Banca Mondială ca fiind cea mai săracă ţară din Europa. În plus, ea întâmpină dificultăţi în exportul către UE pentru că de multe ori mărfurile sale nu îndeplinesc standardele europene.
 
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/ue-iritata-de-ideea-unei-uniuni-vamale-republica-moldova-rusia-155226.html
0