827

Băncile moldoveneşti deţin o avere de 46 miliarde de lei

 

 
În nouă luni ale anului 2011 activele sistemului bancar din Republica Moldova au crescut cu 9,6%.
 
Activele sistemului bancar din Republica Moldova au atins la sfârşitul lunii septembrie valoarea de 46,3 miliarde de lei, cu patru miliarde peste nivelul înregistrat la 31 decembrie 2010, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).
 
Potrivit BNM, capitalul de gradul I, care arată capacitatea băncilor de acoperire a eventualelor pierderi a crescut în nouă luni ale acestui an cu 8,06%, până la 7,27 miliarde lei. Creditele şi leasingul financiar net au înregistrat în ianuarie-septembrie 2011 au ajuns la 27,1 miliarde de lei, în creştere de 16,3%, faţă de situaţia de la începutul anului.
În aceeşai perioadă totalul depozitelor cu dobândă din sistemul bancar s-a majorat cu 10,32% comparativ cu finele anului 2010 şi a constituit la 30 septembrie 2011 circa 27,8 miliarde de lei. O creştere şi mai mare, de 12% a înregistrat în nouă luni valoarea depozitelor cu dobândă ale persoanelor fizice, până la 19,5 miliarde de lei.
 
Un alt raport al BNM arată că procesul de concentare în sistemul bancar se extinde şi cota a primelor 5 bănci din totalul activelor s-a majorat până la 69,52% din total, faţă de 69,26% la începutul anului.
 
adevarul

0