Şerban Huidu, urmărit penal pentru ucidere din culpă

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au decis marţi, 18 octombrie, începerea urmăririi penale pe numele lui Şerban Huidu. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă după ce, duminică, 16 octombrie, a provocat un grav accident în urma căruia au murit trei oameni, relatează Realitatea.net.
Mașina de teren marca Mercedes pe care o conducea Șerban Huidu a pătruns pe contrasens, unde a lovit un autoturism Dacia Logan, în care se aflau trei persoane, două dintre acestea pierzându-şi viaţa în urma impactului, iar cea de-a treia - un bărbat de 57 de ani - fiind grav rănită. Din cauza gravelor traumatisme, cea de-a treia persoană a murit luni dimineaţă, au anunţat surse medicale.

În dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se că moartea a fost violentă.
Realizatorul de televiziune Şerban Huidu avea alcoolemie zero conform testului făcut de poliţişti imediat după producerea accidentului rutier din localitatea braşoveană Timişul de Sus.
Vedeta de televiziune este cercetată pentru infracţiunea de omor din culpă şi riscă până la opt ani de închisoare.
Realizatorul de televiziune a primit, aşa cum prevede legea în astfel de cazuri, o dovadă de la poliţie care îi permite să se urce la volan încă 15 zile.
Luni, Şerban Huidu a transmis un mesaj emoţionant, prezentat de Prima TV: "Regret enorm! Dacă aş putea da timpul înapoi... Am contactat familiile lor. Le vom ajuta cât putem. Din păcate nu pot aduce înapoi ce au pierdut", a fost mesajul lui Huidu.
ARENA