949

Vânzarea iPhone 4S, blocată? Samsung a dat în judecată Apple în Japonia şi Australia

 
Conflictul juridic dintre cei mai mari doi producători de smartphone-uri şi tablete din lume s-a intensificat: Samsung Electronics a dat în judecată Apple în Japonia şi Australia pentru a opri vânzările iPhone 4S.

Potrivit Bloomberg, produsele Apple încalcă patentele Samsung privind comunicaţiile wireless şi tehnologii pentru interfaţa destinată utilizatorului.
Grupul sud-coreean Samsung a depus cereri în justiţie pentru blocarea vânzărilor tabletei iPad 2 în Japonia.

De altfel, conflictul dintre cei doi coloși s-a întețit din aprilie, la nivel global, când Apple a acuzat Samsung că a copiat iPad şi iPhone la design-ul gamei de produse Galaxy. Săptămâna trecută, o instanţă din Australia a blocat vânzările tabletei Galaxy 10.1.

Totodată, Samsung a iniţiat demersuri în Franţa şi Italia pentru a stopa vânzarea ultimului smartphone al Apple.

"Seria de procese durează mai mult şi este mai extinsă decât se anticipa. Este o situație neplăcută pentru oricare dintre cele două companii" , este de părere James Song, analist Daewoo Securities.
 
eco.md
0