2005

Cea mai veche mănăstire din Moldova (VIDEO)


 
De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ -- Paşii noştri rătăciţi în căutarea locurilor frumoase şi deosebite din Moldova astăzi se vor opri în satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Localitatea Vărzăreşti este bine cunoscută pentru mănăstirea ce se află pe teritoriul satului.
 
Faima mănăstirii este bine meritată deoarece este cea mai veche mănăstirea întemeiată de pe teritoriul Republicii Moldova, ea fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1420 la 25 aprilie în baza unui hrisov prin care domnitorul Alexandru cel Bun dăruieşte vornicului său Venea nişte moşii de la „mănăstirea lui Vărzar până la fântâna lui Achibiu”.
 
Denumirea satului şi a mănăstirii însăşi îşi are obârşia de la boierul Stan Vărzar, care era deţinătorul teritoriul pe care astăzi se află satul. Însăşi întemeierea mănăstirii este legată de numele acestui boier.
 
Legenda locului îl înfăţişează pe boierul Stan Vărzar preocupat de un vis care îl chinuia de ceva timp precum că un înger îl ducea sus pe Dealul Morilor (pe dealul pe care astăzi se află mănăstirea pe timpuri erau construite 46 de mori ale satului), spunându-i că aici trebuie să construiască o mănăstire. Iar boierul, ca un creştin adevărat ce era, aşa şi a făcut, dăruindu-le generaţiilor care vor veni un impresionant locaş de cult.
 
Mănăstirea de-a lungul timpului a trecut prin „foc şi pară” dar a rezistat până la capăt. Pe timpul ocupării sovietice, mănăstirea a fost transformată în Casă de cultură, iar din anul 1994 mănăstirea revine la suflul ortodox de odinioară.
Mănăstirea aşezată pe cea mai înaltă culme a satului veghează liniştea şi credinţa localnicilor, invitându-i de fiecare dată la o sfântă rugăciune.
 
În incinta mănăstirii, în biserica de iarnă cu hramul „Sf. Mucenic Dimitrie”, se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului car a rezistat unui incendiu devastator. Icoana cât şi puterea rugăciunilor de la Vărzăreşti sunt motive pentru care sute de credincioşi vin în fiecare an la această mănăstire.
 
Parcurgeţi cei 70 de km de la Chişinău până la Vărzăreşti pentru a vă contopi sufletele cu istoria şi credinţa neamului.


0