394

Lupu: S-au strecurat informaţii că PLDM şi PCRM au făcut un acord

  PCRM nu vrea dialog cu puterea ci vrea vrea să revină din nou la guvernare. De această părere este preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu. "Pentru a atinge acest scop comuniştii au ales să nu negocieze cu alianţa, dar să negocieze separat cu fiecare partid", a declarat Lupu în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Marian Lupu a mai menţionat că discuţiile dintre PCRM şi PLDM au avut un caracter mult mai productiv, iar cele relatate pentru presă sunt nişte afirmaţii vagi. “Negocierele dintre comunişti şi liberal-democraţi au avut loc, s-au mai strecurat nişte informaţii precum că s-ar fi făcut un acord anumit, şi acum se caută mecanismele de garanţie.PD nu a purtat negocieri cu comuniştii”, a susţinut Lupu.


Referindu-se la întâlnirea lui Vladimir Voronin cu Vladimir Plahotniuc şi la situaţia actuală din Parlament, Lupu a afirmat că toate acestea sunt un scenariu regizat.


“Tot ce se întâmplă în plenul Parlamentului denotă foarte clar că sunt nişte lucruri regizate, mişcări făcute de comunişti şi de liberal-democraţi care nu sunt întâmplătoare. Cert este un lucru, şi toată lumea observă că se produce ceva, pe ascuns, fără buna cunoştinţă a partenerilor de Alianţă”, a mai subliniat liderul PD.


Fiind întrebat despre începerea procedurii de alegere a şefului statului, oficialul a menţionat că în următoarele luni ar trebui să se identifice candidatul pentru care ar vota toate cele  patru partide, în caz contrar Alianţa va trebui să ia o decizie.


“Gândesc că avem la dispoziţie luna octombrie, poate şi noiembrie, ca să identificăm această soluţie, să identificăm poate candidatul care ar fi susţinut de toate cele patru partide parlamentare. Dar dacă următoarele luni nu vor demonstra că aceste negocieri sau dialog nu ne vor permite să avansăm, nu vom înregistra un progres, în acest caz va trebui să avem o decizie comună, una foarte şi foarte serioasă”, a spus Marian Lupu.


Amintim că Marian Lupu este candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la fotoliul de preşedinte al ţării. Comuniştii, însă, au declarat că nu-l vor vota sub nici o formă.


Menţionăm că, anterior, Marian Lupu şi-a exprimat acordul de a purta negocieri separate cu Partidul Comuniştilor. Mai mult, acesta a invitat PCRM-ul şi la masa rotundă organizată pentru a purta discuţii privind alegerea şefului statului. Comuniştii, însă, nu l-au onorat cu prezenţa pe liderul PDM.
 
Publika

0