910

Cum ”își face treaba” Poliția Rutieră` // FOTO


 


Poza aceasta este făcută astăzi, 4 octombrie, la ora 14:30, în preajma Aeroportului Internațional Chișinău. După cum bine vedeți în poză, nu este o zonă rezidențială, pietoni pe aici nu circulă niciodată, iar de parcări ilegale nu poate fi vorba, pentru că nimeni nu parchează în zonă. Cu toate acestea, de mai bine de 2 ani de zile, de când eu circul pe acest drum aproape zilnic, în acest loc, aproape în fiecare zi, stă pentru câteva ore un echipaj al Poliției Rutiere. De multe ori mi se întâmplă ca aici pe parcursul aceleiași zile să văd diferite echipaje, care se schimbă cu locurile. Polițiștii mai având câteva locuri preferate de veghe, pe o porțiune de doar câteva sute de metri de drum.

Eu am mai vorbit despre ilegalitățile pe care le face Poliția Rutieră zi de zi pe traseul dintre Porțile Orașului și orășelul Sângera. Chiar am reușit ca pe un tronson de câțiva km să-i determin pe cei de la PR să nu mai ”vegheze”, pentru că a fost modificată limita de viteză de la 50 de km/h la 90 km/h, în urma unor sesizări făcute către MAI prin intermediul blogului.

Din păcate, băieții fostului ofițer KGB Alexei Roibu au multe alte locuri în care se furișează pentru a se face cât mai nevăzuți de șoferi și pentru a-i amenda (de cele mai multe ori a lua mită) din cauză că nu au 50km/h, ci 63km/h.

După cum am spus și-n alte articole, eu nu am nimic cu legea și consider că ea dacă există trebuie respectată, doar că în acest caz legea este de-a dreptul idioată și cred că ea stă în vigoare doar pentru ca cei de la PR să facă norma zilnică de procese verbale și să ducă suma necesară de bani seara, pentru a mai ridica un etaj la vilele de lux pe care și le construiesc superiorii pe la Schinoasa. Altfel mi-e foarte greu să înțeleg de ce pe o porțiune de drum unde există câte două benzi de circulație pe sens unic, delimitate printr-o barieră de 3 metri, să fie limită de viteză de 50 km/h, în condițiile în care acest drum se află-n mijlocul pădurii, fără pic de pieton sau alte pericole care le-ar aduce viteza de 70-80 km/h, pe care o consider absolut normală pentru această porțiune de drum.

Bun, dar hai totuși să admitem prin absurd că legea este ok și că această limită de viteză este stabilită după ”cercetări amănunțite” a celor de la PR. De ce atunci echipajele de poliției stau în fiecare zi în această zonă și nu își fac de treabă prin oraș, unde vezi sute sau mii de mașini parcate anapoda, unde se creează ambuteiaje teribile din cauza că nu e un ofițer de poliție să dirijeze traficul sau mai grav, unde în urma defectării pe scurt timp a semafoarelor, unele intersecții devin imposibil de traversat? Să mai spun și despre cazurile în care se fac accidente rutiere, iar șoferii implicați în accident așteaptă câte o oră sau chiar mai mult pentru a veni un polițist? Păi cum să vină ei, dacă stau toată ziua pe la aeroport și ”își fac treaba”? Și și-o fac foarte bine. După cum vedeți în poză, este creată chiar o coadă la mașina polițiștilor pentru a ”lămuri problemele”, nu mai puțin de 4 mașini fiind staționate, deoarece au depășit cu câțiva km o limită de viteză absurdă și idioată.

Și ăsta e un caz fericit, pentru că se întâmplă să fie staționate și 7-8 sau mașini, și atunci să vedeți voi coadă la dat mită, mai ales că procesele verbale se ”epuizează” rapid, iar șoferilor naivi li se sugerează că ar fi mai bine să se ”rezolve problemele pe loc”.

Eu sper că la fel ca acum doi ani, în urma unei sesizări asemănătoare, cei de la MAI vor lua măsuri pentru a opri bătaia de joc la care sunt supuși șoferii zilnic și de a mai stăvili din corupția care se petrece prin aceste locuri. Nu de alta, dar sunt în oraș probleme mult mai importante pe care acești indivizi care stau într-o Skodă destul de confortabilă și iau la mișto șoferii, ar trebui să le rezolve. Eu știu că de acolo nu prea se lasă cu mită și astfel rapiditatea construcției vilelor de lux ale superiorilor poate fi mai mică, dar făceți-vă mă treaba cum trebuie să și-o facă un adevărat polițist rutier. Făceți-vă treaba, fără ghilimele!

Sursa: Blogul lui Alex Cozer
 
jurnal.md

0