443

Ghimpu l-ar vota numai pe "Sirioja" la funcţia de şef al statului

  Mihai Ghimpu s-a decis pe cine dintre deputaţii PCRM ar susţine la funcţia de şef de stat. Este nimeni altul decât Sergiu Sârbu, pe care, anterior, tot Ghimpu, l-a invitat să adere la Partidul Liberal.

"Din rândurile comuniştilor aş vota numai pentru Sirioja Sîrbu, dar din păcate, nu are vârsta necesară pentru a deveni preşedinte", a spus în glumă liderul PL, atunci când a fost întrebat de jurnalişti pe cine altcineva din PCRM, dacă nu pe Zinaida Greceanîi, ar susţine la funcţia de preşedinte.

Asta nu a fost însă, unica atenţie pe care Mihai Ghimpu i-a oferit-o lui Sergiu Sîrbu într-o pauză a şedinţei Parlamentului de astăzi. „Şi Sergiu înţelege ce spun eu, de aceea a venit şi ascultă, pentru că tot ce spun eu e argumentat, atât când vorbesc despre politică, cât şi atunci când discut despre alte subiecte”, a spus liderul PL, Mihai Ghimpu.

Acesta a făcut declaraţia atunci când Sergiu Sîrbu s-a apropiat de jurnalişti în momentul în care liberalul spunea că Marian Lupu, candidatura AIE la funcţia de şef de stat, va fi înlocuit cu altcineva doar dacă asta vor decide cele trei partide din Alianţă.

Anterior, cei doi deputaţi au mai avut discuţii "de suflet". Într-o pauză a şedinţei Comisiei Juridice, în care cei doi sunt membri, Mihai Ghimpu l-a sfătuit pe juristul Partidului Comuniştilor să părăsească rândurile formaţiunii, pentru a ajunge primar, sau chiar prim-ministru. Liderul PL i-a spus că dacă rămâne în PCRM nu va ajunge nicăieri. În replică, deputatul PCRM Sergiu Sîrbu a sugerat că ar vrea să ocupe funcţia de primar al Capitalei, înlocuindu-l pe Chirtoacă.

Mihai Ghimpu a dat asigurări că edilul Capitalei nu are de gând să demisioneze pentru a-i oferi fotoliul deputatului comunist şi i-a propus lui Sergiu Sârbu să adere la PL. Ghimpu a spus că ar putea să-l promoveze şi pe el, la fel cum a făcut cu nepotul său, Dorin Chirtoacă. 
 
Publika
0