853

Rusia a acceptat lista exportatorilor moldoveni de produse vegetale

Rusia a acceptat lista exportatorilor moldoveni de fructe, legume şi struguri aprobată la Chişinău. Despre aceasta comunică Serviciul de Presă al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Astfel, potrivit listei plasate pe site-ul Serviciului pentru Supraveghere Veterenară şi Fitoosanitară “Rosselkhoznadzor”, aceasta conţine 175 companii specializate din Moldova care vor avea dreptul de a face exporturi pe pieţele din Federaţia Rusă. 

Documentul respectiv a fost dat publicităţii de către autoritatea federală de control, după ce, acum câteva zile, ministrul Agriculturii Vasile Bumacov a vizitat “Rosselkhoznadzor”-ul. În urma discuţiilor cu Alexei Saurin, şef-adjunct al acestui Serviciu de stat, s-a convenit grăbirea procesului pentru ca producătorii agricoli din Moldova să facă exporturi de recoltă în Federaţia Rusă, comunică sursa citată. 

Aflat în vizită de lucru la Moscova, Bumacov a avut o întrevedere şi cu Ghennadii Onişcenco, şef al Serviciului Federal de Supraveghere a Drepturilor Consumatorilor "Rospotrebnadzor". Principalul subiect de discuţii cu oficialul rus a fost evoluţia relaţiilor de conlucrare cu această structură de control din Rusia în contextul exporturilor de produse alcoolice de către agenţii economici din RM. Au fost abordate probleme care duc la stoparea procesului de export, precum şi soluţiile care ar înlătura obstacolele în calea exportului de vinuri moldoveneşti pe piaţa Rusiei. 

Amintim că, potrivit declaraţiei ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, vinificatorii moldoveni nu mai percep piaţa rusă ca una principală pentru exportul producţiei sale. De asemenea, acesta consideră că problemele care au apărut acum câţiva ani între vinificatorii moldoveni şi Serviciul Veterinar Rospotrebnadzor de la Moscova, au servit drept o lecţie bună pentru Republica Moldova. Producătorii de vinuri au început să atragă o mai mare atenție asupra calității producției, spune ministrul.
 
 
unimedia
0