827

Maria Bieşu trebuia să devină tractoristă, dar a ajuns primadonă a Operei Naţionale

Parascovia, sora celebrei soprane Maria Bieşu, povesteşte că, iniţial, sora sa trebuia să devină tractoristă, dar a ajuns să fie solistă de operă. Dezvăluirea a fost făcută pentru „Ziarul de Gardă” de către o soră a primadonei. 

Parascovia sau cu i se mai spune în satul Volintiri – Păşunea – povesteşte că Maria fredona tot timpul. „Ea cânta tot timpul şi oriunde era, fie că grebla sau prăşea. De fiecare dată când o întrebam de ce cântă ea spunea: Da’ îmi este a cânta”, susţine Păşunea. 

„Mama spunea că atunci când Maria era mică, s-au dus la biserica, să asculte slujba. La un moment dat Maria a ţipat aşa de tare, că părintele a spus ca persoana respectivă să iasă afară. La sfârşitul slujbei, a chemat-o înapoi şi i-a zis că va fi cântăreaţă. Aşa a şi fost. Ea a trebuit să fie tractoristă, însă a ajuns solistă de operă”, povesteşte Păşunea.

Vera Talmaciov, una dintre puţinele colege ale Mariei Bieşu care au mai rămas în viaţă, îşi aminteşte că după ce au absolvit clasa a VII-a, au decis să meargă cu viitoarea soprană la colegiul agrar. „Mi-am făcut paşaport, însă ai mei nu mi-au dat voie. Chiar dacă am plâns mult atunci, eu am mers mai departe în clasa a VIII-a, iar Maria a intrat la colegiu”, îşi aminteşte Vera Talmaciov. 
 
 
HotNews.md
0