La Wasington, Băsescu a vorbit şi despre Basarabia
In cadrul întrevederilor pe care Preşedintele României le-a avut la Washington, acesta a abordat şi problema celui de-al doilea stat românesc, R. Moldova. Acest lucru a reieşit din răspunsul dat de Preşedintele României la prima întrebare adresată la întâlnirea cu comunitatea românească din America, transmite Romanian Global News.
Astfel, la întrebarea adresată de secretarul general al Consiliului Mondial Român (CMR), Neculai Popa, dacă în cadrul convorbirilor avute cu oficialii americani s-a discutat şi despre reunirea României cu Basarabia, întrebare la care întreaga asistenţă a izbucnit în aplauze, Preşedintele Băsescu a confirmat că a discutat problematica legată de R. Moldova în cadrul întâlnirilor avute şi, zâmbind, a răspuns diplomatic că reunirea celor două state româneşti o vede în cadrul Uniunii Europene.
Informaţia a fost confirmată de secretarul general al CMR, Neculai Popa.