Directorul JLC «Că au intrat persoane ÎNARMATE pe teritoriu, deja reprezintă o INTIMIDARE»
Angajații întreprinderii «JLC» au fost intididați de forma în care au avut loc miercuri, 7 august, verificarile înterprinse de poliție. Despre aceasta a anunțat ieri directorul general «JLC», Victor Cibotaru. «Mai mulți oameni înarmați au intrat în sediul întreprinderii. Scopul controlului a fost evaziunea fiscală și ridicarea anumitor documente. Însă nu înțeleg ce ni se încriminează de fapt», a spus Victor Cibotaru.Directorul «JLC» a menționat că paznicii înterprinderii nu sunt înarmați. «Nu înțeleg de ce a fost nevoie de serviciile speciale. Faptul că au intrat pe teritoriu persoane înarmate, deja reprezintă o intimidare. E o acțiune inadecvată, în condițiile în care suntem o înterprindere cooperantă».
De asemenea, Victor Cibotaru a precizat că la moment nu sunt probleme în livrarea producției. După controlul de ieri, în scurt timp înterprinderea și-a reluat activitatea, iar vînzările nu au avut de suferit.
Întrebat de jurnaliști dacă era informat despre dosare, Cibotaru a spus că nu a fost la curent și că a aflat abia ieri. Totodată, patronul companiei exclude faptul că acțiunea ar fi pusă la cale de vreun concurent de piață. «Am o relație cu concurenții nici bună și nici rea», a spus Cibotaru.
Directorul «JLC» a mai ţinut să menționeaze că nu se îndoiește de legalitatea acțiunilor întreprinse de poliție, ci doar e nemulțumit de modalitatea în care s-a acționat. "În cazul în care se va demonstra că autorităţile au făcut abuz, ne vom adresa în judecată", a menţionat Cibotaru.
Portalul de știri POINT.md reamintește că mai multe persoane înarmate și cu măști au blocat ieri ieșirea din fabrica de lactate «JLC». Timp de 5 ore angajații nu au putut părăsi fabrica. Cazul a fost inițiat de Procuratura Municipală, care, a deschis dosar penal pe numele administraţiei fabricii în baza a două cauze: spălare de bani şi întocmirea documentelor oficiale false.
Пресс-служба POINT.MD